9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 6:55
No menu items!

Ministrul PNL Dan Vîlceanu s-a supărat pe atâtea măsuri de ajutor: „Nu poți plăti la nesfârșit, pentru toată lumea”

spot_img

Fostul ministru al Finanțelor și actual al Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, susține că statul nu poate „plăti la nesfârșit, pentru toată lumea”, facturile la energie, la gaze, și acum și combustibil, și pentru alimentele de bază, așa cum preconizează Guvernul să ia măsuri.

Ministrul liberal Dan Vîlceanu a admis, într-o conferință de presă, joi, că statul poate ajuta oamenii care primesc facturile uriașe la energie și la gaze, deși „există o lege pe care a votat-o toată lumea în Parlamen, care acum nu mai e de ajuns” (n.r. Legea consumatorului vulnerabil).

„Acum înţeleg că nu mai e de ajuns acea lege şi că trebuie venit cu alte măsuri. Vom gândi şi vom vedea în Guvern şi alte măsuri, dar trebuie să ne punem şi o întrebare, o întrebare serioasă: ‘Unde ne vom opri?’. Pentru că nevoi are toată lumea şi dacă începem să discutăm pe fiecare domeniu în parte … De exemplu l-am văzut pe ministrul Agriculturii care, pe bună dreptate, este îngrijorat cu privire la producătorii din agricultură, sunt convins că ministrul IMM-urilor va veni şi va spune ‘Dar şi IMM-urile au probleme în legătură cu situaţia asta’, va veni un alt ministru, cel de la Cultură, care va spune ‘Ştiţi, teatrele, celelalte instituţii de cultură şi ele plătesc energie şi gaze, trebuie ajutate şi acelea’. Tocmai de aceea vă spun: cred că ar trebui prima dată să se discute – dar bine e o discuţie pe care o vom face în Guvern – ce vrei, care sunt categoriile care au nevoie de un ajutor, pentru că până la urmă, la începutul discuţiei, când am adoptat acea lege, toată lumea a fost de acord că trebuie ajutată în primul rând populaţia şi după aceea vezi cum poţi ajuta economia şi companiile. Dar, totuşi, întrebarea mea rămâne: unde ne vom opri, pentru că mi se pare că intrăm într-o spirală care nu se mai termină niciodată. Întotdeauna va mai fi cineva pe care ai uitat să îl ajuţi„, a mai spus Dan Vîlceanu.

Marilena Nedelcu