vineri, 23 octombrie 2020 - 2:25

Membru PDL, sector 4, arestat

Programele candidaților PNL Buzău la alegerile parlamentare

Candidații organizației județene Buzău a Partidului Națio­nal Liberal au depus, ieri, la Biroul Electoral Județean, dosarele în vederea participării la alegerile parlamentare din 6...

Două localități din Cluj, la un pas de carantina totală

Autoritățile din Cluj propun intrarea în carantină a localităților Sic și Săvădisla, o decizie în acest sens urmând să fie luată joi seara, în...

Revoltă în PSD după ce fiul lui Cristian Popescu Piedone a fost impus pe listele pentru parlamentare

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava, s-a declarat revoltat de impunerea de la centru pe un loc eligibil pe...

„Este pandemia secolului. Toate sistemele medicale din lume au clacat”

Managerul Institutului Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel, susține că pandemia va mai dura încă 2 ani, iar soluția pentru a face față crizei...

Radu Iacob era implicat într-o rețea de trafic de migranți

 DIICOT_mascati_SZ

Radu Iacob, fost membru PDL, a fost arestat marți dimineață, în dosarul privind o grupare infracţională româno-pakistaneză specializată în traficul cu migranţi, destructurată luni de pricurorii DIICOT.

După o monitorizare de cinci luni, procurorii DIICOT au strâns probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că suspecții au constituit un grup infracțional organizat, care avea ca scop racolarea, adăpostirea, îndrumarea, călăuzirea și transportul mai multor cetățeni străini, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României către alte țări din spațiul comunitar, informează un comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Procurorii DIICOT și polițiștii de frontieră au organizat duminică prinderea în flagrant a unuia dintre membrii grupării în timp ce încerca să scoată ilegal din România patru persoane, cetățeni din Congo, Camerun și Pakistan. Un alt grup de migranți format din alte patru persoane aștepta într-o locație din Timișoara să fie preluat și trecut ilegal peste graniță.

În urma acțiunilor întreprinse în județele Timiș, Alba și municipiul București, în cursul zilei de duminică și luni dimineață, au fost reținute 22 de persoane din Pakistan, România, Camerun, Congo și Afganistan, dintre care unsprezece persoane sunt suspectate a fi membri ai grupului infracțional organizat specializat în trafic de migranți.

Migranţii erau puşi în legătură cu membrii grupării din Bucureşti.  Aceştia îi adăposteau câteva zile în România şi le pregăteau ieşirea din ţară.

Pentru a ajunge în ţări din vestul Europei, clienţii plăteau reţelei între 1.400 şi 1.600 de euro.

C.A.

Șerban Nicolae a demisionat din PSD: Am fost tras pe tușă că așa vor adversarii politici

Senatorul Șerban Nicolae a decis să demsioneze din PSD, după ce nu a fost pus pe lista pentru alegerile parlamentare. Șerban Nicolae susține că el...

CCR se pronunță azi pe conflictul dintre Parlament și Parchetul General, în cazul dosarului deschis lui Tăriceanu

Curtea Constituţională a României s-ar putea pronunţa, astăzi, pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta...

Guvernul face angajări, în timp ce închide locuri de muncă în mediul privat

În plină criză economică și socială, care a dus la închiderea de zecii de mii de locuri de muncă, în sistemul public angajările pe...

Statul a distribuit doar 1,6% din măștile produse de utilajul de 1 milion de euro inaugurat cu fast de Orban

Doar 60.000 măști au fost distribuite din cele produse de utilajul de 1.000.000 euro, inaugurat cu mare fast de Orban. De ce s-au livrat...

Conducerea PSD a invalidat lista lui Oprișan. Liderul de la Vrancea: „Ciolacu nu e stăpân”

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marți, să invalideze lista candidaților PSD Vrancea la alegerile parlamenare, au declarat surse social-democrate pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Marian Oprişan...