11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 0:43
No menu items!

Masacrul Colectiv. Ministerul Sănătății: 21 dintre răniţi, transferaţi până acum în cinci ţări

spot_img

Nu mai puțin de 21 de răniţi în incendiul din clubul Colectiv au fost transferaţi, până duminică după- amiază, din spitalele din Capitală în clinici din Belgia, Olanda, Austria, Israel şi Germania.

Potrivit unui bilanţ al Ministerului Sănătăţii, au fost transferaţi opt pacienţi în spitale din Belgia, câte doi în clinici din Austria şi Israel, iar unul în Germania. De asemenea, opt răniţi au fost transportaţi la unităţi medicale din Olanda, doi dintre aceşta decedând – unul în ambulanţă spre spital şi altul la spitalul din Rotterdam.

Printre cei transferaţi la un spital din Belgia se numără şi Bogdan Moleşag, toboşarul trupei Up to Eleven şi cameraman la Prima TV. El s-a numărat printre persoanele rănite care au fost transportate sâmbătă cu două aeronave C-27 J Spartan la spitale din Olanda şi Belgia.

Sâmbătă seară, două victime – Mariana Oprea şi Alexandru Hogea – au fost preluate de aeronave ale Inspectoratului General de Aviaţie şi transportate în Austria.

Reprezentanții Ministerului Sănătăţii au precizat că, duminică la prânz, mai erau internaţi în spitalele din Bucureşti 95 de răniţi în incendiul din Colectiv, dintre care 36 în stare gravă şi critică, iar 57 stabili.

O aeronavă NATO va veni, duminică seară, în România pentru a prelua o parte dintre răniţii în incendiul de la Colectiv care pot suporta transferul la clinici din străinătate.