27.4 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 17:50
No menu items!

Tragedia din Colectiv are urmări și în Bulgaria

spot_img

Tragedia care a îndoliat România a pus pe gânduri și autoritățile din Bulgaria, care au decis ca toate cluburile să fie controlatecu mare strictețe” de pompieri în următoarea perioadă, după cum a anunțat Nicolai Nicolov, șeful Inspectoratului pentru Siguranță în caz de incendiu și protectia populatiei, citat de “Novinite”.

Oficialul a precizat că localurile cu suprafața utilă mare vor fi reverificate chiar dacă au trecut printr-o inspecție de acest fel, pentru că o tragedie precum cea de la București să nu se repete și in Bulgaria.

Atenția autorităților se îndreaptă în primul rând asupra cluburilor cu o capacitate de cel puțin 100 de locuri. Potrivit lui Nicolov, riscul de incendii crește în sezonul rece din cauza dispozitivelor improvizate de încălzire.

Pe de altă parte, în ultimele zile, peste 100 de pompieri și-au dat demisia în Bulgaria, pe fondul protestelor din Ministerul de Interne, provocate de un anunț legat de reducerea compensațiilor acordate după pensionare. Nicolov a calificat decizia drept regretabilă, în acest context, spunând că nu e benefică nici pentru sistem, nici pentru cetățeni.