11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 2:33
No menu items!

Ludovic Orban îi ceartă din nou pe români: „Fac apel să înţeleagă că este mult mai uşor să nu te îmbolnăveşti decât să treci prin boală”

spot_img

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni seară, că românii trebuie să înţeleagă că este fundamentală respectarea regulilor de protecţie sanitară, pentru a nu ajunge în situaţia altor ţări „în care practic a explodat pandemia” şi în care autorităţile au fost nevoite să ia măsuri radicale. ”Fac apel să înţeleagă că este mult mai uşor să nu te îmbolnăveşti decât să treci prin boală”, a afirmat Orban.

Premierul a făcut declarația la spitalul Malaxa, după un tur al unităților spitalicești din București, efectuat împreună cu primarul Capitalei, Nicușor Dan, pentru evaluarea situației. Orban a explicat că s-a interesat cu privire la funcţionarea instalaţiilor de gaz, de aer comprimat, a instalaţiilor electrice şi despre contactele de service şi mentenanţă pentru acestea şi dacă avizările pentru acest tip de instalaţii sunt la zi.

Întrebat de măsurile luate de Guvern, Orban a explicat că ceea ce au făcut guvernanţii a avut scopul de a-i convinge pe oameni să respecte regulile de protecţie.
 
”Fac apel să înţeleagă că este mult mai uşor să nu te îmbolnăveşti decât să treci prin boală. Am văzut cazuri grave, am văzut secţii de terapie intensivă, bine e să nu se ajungă acolo”, a adăugat primul ministru.