13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 23:31
No menu items!

Ludovic Orban: Colegii îmi spun Duracell

spot_img

Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, la Iași, că are toată energia necesară pentru a continua la conducerea PNL și după congresul din septembrie. Orban a subliniat că el este cel care a preluat PNL într-o stare ”destul de proastă” şi l-a dus în postura de principal partid de guvernământ.

Astfel, întrebat într-o conferinţă de presă ce mai are de oferit PNL în condiţiile în care este acuzat de unii oameni din partid că este un om al trecutului, Orban a amintit despre afirmaţia lui Emil Boc că i s-ar fi terminat benzina şi că ar fi nevoie de un suflu nou la conducerea PNL.

”Domnul Boc a spus că mi s-a terminat benzina. Şi am recunoscut că nu am mai achiziţionat benzină pentru că viitorul este al maşinilor electrice. Nu mai e nevoie de benzină, e nevoie de baterie. Dar în materie de baterie, unii colegi mai şugubăţi îmi spun Duracell. N-am nevoie de benzină, am tot ce-mi trebuie, am o energie suficient de mare astfel încât să ofer şi mai mult PNL-ului decât am oferit în cei patru ani cât am condus partidul”, a declarat liderul PNL, Ludovic Orban.

El a adăugat că a preluat PNL într-o stare ”destul de proastă” şi că l-a dus în postura de principal partid de guvernământ. ”Am preluat partidul într-o stare destul de proastă, un partid în opoziţie în care lumea era demoralizată, nu mai avea încredere în victorie şi am câştigat aproape toate bătăliile. Am dus partidul în postura de principal partid de guvernământ”, a spus Ludovic Orban.

Preşedintele PNL Ludovic Orban s-a întâlnit sâmbătă, la Iaşi, cu primarii liberali din judeţ, iar sâmbătă dimineață a participat la manifestările oficiale dedicate Zilei Drapelului Naţional.

Primarul Clujului Emil Boc a declarat într-o emisiune la Ziua Live: ”„Rolul domnului Orban a fost important în momentele când am câştigat europarlamentarele, apoi cu preşedintele prezidenţialele. Dar benzina domniei sale se apropie de sfârşit când vorbim de capacitatea de a duce mai departe un partid la nivelul următor”.