10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 3:46
No menu items!

Jumătate din Kiev, fără curent electric. O familie a venit la o benzinărie pentru a conecta la curent inhalatorul de care fetița lor avea nevoie pentru a respira

spot_img

Aproximativ 50% din capitala ucraineană Kiev nu are curent electric vineri dimineaţă, în urma atacurilor ruse asupra infrastructurii critice care au dus la întreruperi de curent pe scară largă, potrivit autorităţilor ucrainene, relatează CNN.

Administraţia militară a oraşului Kiev a anunţat pe contul de Telegram că alimentarea cu apă a fost complet restabilită, iar echipajele de urgenţă lucrează rapid pentru a restabili sistemnul de încălzire.

De asemenea, autorităţile au adăugat că ”de îndată ce sistemul de alimentare se va stabiliza, comunicarea va apărea în toate cartierele Kievului”, după ce întreruperile de curent au afectat reţelele mobile.

Pe rețelele sociale au apărut imagini impresionante cu o familie din Kiev care a venit la o benzinărie pentru a putea conecta la priză inhalatorul de care fetița lor avea nevoie pentru a respira.

Atacurile Rusiei asupra infrastructurii critice de miercuri au dus la oprirea temporară a majorităţii centralelor electrice din Ucraina şi au lăsat majoritatea oamenilor fără electricitate.

Forţele armate ucrainene au precizat că 70 de rachete ruseşti au fost lansate miercuri după-amiază, iar 51 au fost doborâte, alături de cinci drone de atac.

                                                                                                                    Adina Silav

SURSA FOTO: UkraineWorld/Twitter