15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 15:04
No menu items!

Întâmplare demnă de filme de comedie. Șase francezi căutau în București stadionul din Budapesta unde se juca Franța-Ungaria

spot_img

Cei șase francezi ar fi trebuit să ajungă la Budapesta pentru meciul Franţa – Ungaria. Au coborât din avion, pe aeroportul „Henri Coandă” fiind siguri că au ajuns în Budapesta. Au aflat însă că sunt în București, oraș despre care nu știau nimic. Până la urmă au urmărit partida la televizor pe o terasă în Centrul Vechi. Declarațiile lor după ce au aflat că sunt în altă țară sunt pline de umor.

Ajunși în Centrul Vechi, cei 6 francezi au crezut, iniţial, că suporterii Ucrainei sunt, de fapt, fani ai Ungariei.

„Am ajuns din greşeală aici. Devine tot mai clar că nu suntem unde trebuie”, au spus aceştia, potrivit Jurnalul.ro.

„Parcă suntem în filmele ‘Singur acasă’. ‘Pierdut în Bucureşti’. Încercăm să vedem unde s-a produs greşeala. La agenţia de turism sau pe aeroport. E foarte posibil să ne fi urcat, pur şi simplu în alt avion”, relatează unul dintre francezi.

FOTO: Jurnalul

Aceştia au constatat că 3 dintre bilete erau pentru Budapesta, iar 3 pentru Bucureşti. Confuzia ar fi fost făcută de agenţia de turism.

„Biletele le-am rezervat pe toate odată. Cum să ne dea 3 aici şi 3 acolo? Şi ghinionul este să ajungem toţi aici şi nu dincolo. E ca în filmele cu proşti, cu camera ascunsă […] E prima oară când călătorim în partea asta a Europei. Şi, sincer să fiu, pentru mine, până azi, nu era nicio diferenţă între ‘Bucharest’ şi ‘Budapest’. Trebuie să învăţăm mai multe despre Europa. Uite că apar situaţii”, au mai spus aceştia.

După meci, francezii au plecat din Centrul Vechi după ce s-au interesat unde ar putea înnopta. Experiența i-a amuzat, dar i-a și pus pe gânduri în același timp.