10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 3:07
No menu items!

INCENDIU într-un bloc din Constanța: un mort și doi răniți

spot_img

O femeie a murit, iar doi bărbaţi au fost răniţi, după ce un incendiu a izbucnit în apartamentul unuia dintre ei, în noaptea de marţi spre miercuri.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri dimineaţă, în jurul orei 2.00, la un incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Soveja, din Constanţa, în care locuia un bărbat de 65 de ani. Acesta a reuşit să iasă din locuinţă, dar a suferit arsuri pe faţă şi la căile aeriene. La faţa locului, au fost trimise mai multe autospeciale ale pompierilor care i-au evacuat pe locatarii din apartamentele învecinate.

Fumul degajat de incendiu s-a acumulat în apartamentul de deasupra, intoxicându-i pe cei doi bătrâni care îl ocupau. Când au ajuns în apartament, pompierii l-au scos pe bărbat, dar pe soţia acestuia au găsit-o prăbuşită în baie, fără cunoştinţă. Medicii de la Ambulanţă au încercat să o resusciteze, însă fără succes, fiind declarat decesul.

Cei doi bărbaţi răniţi au fost transportaţi la spital, iar cel al cărui apartament a luat foc a fost transferat la Spitalul de Arși din Capitală.

Pompierii au reuşit să lichideze focul după aproximativ două ore de intervenţie, apartamentul fiind distrus aproape în totalitate. Ei urmează acum să stabilească cu exactitate cauza izbuncirii incendiului, dar prima ipoteză ar fi o lumânare sau o candelă uitată aprinsă.

R.D.