6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 8:24
No menu items!

Încă şase pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare critică, transportaţi la spitale din Germania

spot_img

Încă şase pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare critică, vor fi transportaţi, marți, la spitale din Germania cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române.

”O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, va efectua marţi, 2 noiembrie, o misiune de transport umanitar, pe ruta Bucureşti –Hamburg (Germania), a şase pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă”, a trasmis MApN.

Echipa medicală care va monitoriza pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD Bucureşti, iar transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport va fi realizat cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Şase pacienţi cu infecţie COVID-19, aflaţi în stare critică, dar stabilă, au fost deja transferaţi, luni, la spitale din Germania, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene germane.

Selecția bolnavilor a fost realizată de către o echipă formată din  medici germani, care de vineri se află în România și care a analizat situația medicală a pacienților.

Până miercuri vor fi transferați în total un număr de 18 pacienţi critici în spitale din Germania.

                                                                                                                    Adina Silav