9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 8:13
No menu items!

În câteva ore de la noile restricții, ITM a descins într-un mare mall din capitală

spot_img

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a verificat, vineri, măsurile de prevenire şi limitare a răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2, în contextul situaţiei epidemiologice actuale, a anunţat instituţia. Nu mai puțin de 60 de inspectori au verificat 122 de angajatori și au dispus remedierea a aproape 100 de deficiențe constatate.

„Acţiunea a avut ca scop verificarea măsurilor de prevenire şi limitare împotriva răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 (COVID 19), în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2 „, se menţionează în comunicat.

Totodată, acţiunea avut şi un caracter preventiv şi s-a desfăşurat cu luarea tuturor măsurilor de protecţie, prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID 19, explică ITM.

Se atrage atenţia angajatorilor pentru respectarea măsurilor de prevenire şi control al infecţiilor aplicabile pe durata stării de alertă: obligativitatea purtării măştii, astfel încât nasul şi gura să fie acoperite; asigurarea triajului epidemiologic constând în controlul temperaturii personalului propriu şi vizitatorilor, la punctele de control acces în incinte; dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în spaţiile de lucru„, se spune în comunicat.

Potrivit ITM Bucureşti, măsurile menţionate nu sunt limitative, ele se completează cu toate prevederile legale aplicabile în scopul prevenirii împotriva răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2

De asemenea, pentru evitarea aglomeraţiei spaţiilor de desfăşurare a acţiunilor, angajatorii au obligaţia decalării programului de lucru aşa cum prevede Legea 55/2020, precum şi Hotărârile Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, corelate cu legislaţia aplicabilă din domeniul muncii (Codul muncii şi legislaţia aplicabilă)