17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024 - 18:07
No menu items!

VIDEO. Împăcare în familia Lasconi: fiica regretă și își dorește din toată inima să susțină comunitatea LGBTQ+

spot_img

Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi, a anunţat, într-o nouă postare pe Instagram, că regretă tot ce a spus atunci când şi-a acuzat propria mamă. Declarația vine după ce Elena Lasconi a anunţat că merge la Paris să îşi viziteze fiica. Cele două se pare că au ajuns la un numitor comun.

„În primul rând, aş vrea să le mulţumesc celor care mi-au arătat susţinere în perioada asta dificilă. Vă apreciez din toată inima. În al doilea rând, aş vrea să spun că regret felul în care am făcut declaraţia de sâmbătă. Nu ar fi trebuit să mă arunc cu capul înainte şi să fac declaraţii când emoţia era la maxim. Asta e clar. Regret felul în care am făcut-o, regret momentul în care am făcut-o. Ar fi trebuit să fiu mai diplomată şi este o lecţie destul de dură pentru mine, dar o lecţie pe care, vă jur că am învăţat-o.

Acest scandal mi-a demonstrat un lucru clar şi anume că avem foarte mult de muncă. Homofobia nu înseamnă doar ură sau frică, cum am mai văzut pe internet. Înseamnă şi o dezaprobare, o discriminare. M-am gândit zilele astea şi la generaţile mai vechi LGBTQ+, care au suferit văzând că e criminalizat felul în care ele există. Nici nu îmi pot imagina cum s-au simţit aceşti oameni. Trebuie să ne folosim vocea şi pentru ei, nu numai pentru tinerii LGBTQ+ din România. Unii au spus că am folosit asta drept rampă de lansare în politică. Permiteţi-mi să vă liniştesc. Politica din România este mult prea struţo-cămilă ca să am eu ce să caut în ea. Din punct de vedere ideologic, mi se pare un haos. Dar ce îmi doresc din toată inima să fac este să susţin comunitatea LGBTQ+. Asta este ce vreau.

Îmi doresc să oprim acest scandal, să îl încheiem şi să pornim un dialog. Haideţi să fim mai buni şi mai toleranţi astăzi, să ne respectăm, dar vă rog frumos, vă rog din toată inima să înţelegeţi că o părere nu poate fi sinonimă cu un vot pentru îngrădirea unor drepturi. E foarte important să putem să pornim dintr-o zonă comună. Părerile sunt cu totul altceva. Haideţi să ne respectăm astăzi şi să începem să visăm la o Românie mai bună din toate punctele de vedere. La oameni mai fericiţi, la un trai mai bun. Haideţi să pornim un dialog. Vă mulţumesc că m-aţi ascultat”, a declarat Oana Lasconi în noua postare de pe Instagram.

La rândul său, Elena Lasconi a anunţat că se pregăteşte să meargă la Paris pentru a discuta cu fiica ei şi pentru a o strânge în braţe. Aceasta a ținut să transmită mesajul pentru că „minciunile și intoxicările încă nu s-au oprit”.

Elena Lasconi a transmis marți un mesaj pe un grup intern al USR. Primărița din Câmpulung și fost candidat pentru alegerile europarlamentare susține că ultimele trei zile au fost cele mai ”grele și mai dureroase” din viața ei.

Lasconi afirmă că cel mai greu a fost să asiste la ”linșajul” fiicei ei, Oana. ”Fiica mea este și va rămâne fiica mea cât o să trăiesc. O iubesc indiferent ce o să spună sau o să facă. Așa că, mă pregătesc să plec la Paris să o ascult, să avem un dialog, să o strâng în brațe”, a transmis aceasta.

Mesajul integral transmis de Elena Lasconi:

”Aceste trei zile au fost cele mai grele și dureroase din viața mea. M-am așteptat la orice mai puțin la faza cu Oana. Pur și simplu m-a doborât. Cel mai greu e să fiu spectator la linșajul de care are ea parte zilele acestea și cine știe câte de acum înainte și la cât suferă întreaga mea familie.Înainte de funcții, care vin și pleacă, fiica mea este și va rămâne fiica mea cât o să trăiesc. O iubesc indiferent ce o să spună sau o să facă. Așa că, mă pregătesc să plec la Paris să o ascult, să avem un dialog, să o strâng în brațe. Ce se întâmplă acum nu e o PROBLEMĂ atâta timp cât există iubire. Lucrurile astea le rezolv eu cu ea și știu că o să fie bine. Săptămâna asta o să mă ocup doar de asta.Folosesc această cale de comunicare în primul rând pentru a vă cere iertare vouă, colegilor care s-au simțit dezamăgiți de declarațiile mele din ultimele interviuri și îmi doresc din toată inima să înțelegeți că a răni pe cineva prin cuvintele folosite este ceva ce nu încape niciodată în sufletul meu iar dacă asta s-a întâmplat vă rog în consecință să mă iertați!”. 

D.Constantin