9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 7:09
No menu items!

Grădina Botanică își așteaptă voluntarii

spot_img

Pentru bucureștenii iubitori de natură, Grădina Botanică reprezintă destinația ideală de petrecere a timpului liber în week-end și nu numai. Chiar dacă suntem în luna noiembrie, iar lumea vegetală a intrat într-un binemeritat repaus după o vară toridă și începutul de toamnă cu temperaturi ridicate, spațiul acesta, situat la baza Dealului Cotrocenilor, își păstrează romantismul și un farmec aparte.

 Muncă patriotică în Grădina Botanică

Arborii, unii dintre ei seculari, și-au îmbrăcat veșmintele spectaculoase, roș-aurii. Nu lipsesc nici florile de sezon care-și etalează splendoarea multicoloră la marginea aleilor: cârciumărese, crizanteme, crăițe, garofițe târzii. Ca în fiecare an, în prima și a doua decadă a lunii noiembrie, la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, din București, sunt așteptați voluntarii pentru „curățenia de Toamnă”. Ecologizarea constă în tăierea și cărarea lăstărișului, greblarea frunzelor moarte, etc. O activitate în aer liber, utilă, sănătoasă și relaxantă. Organizatorul acțiunii este Team Work, iar înscrierile se pot face până pe data de 15 noiembrie, când sunt așteptați în jur de 250 de voluntari. Programul de lucru va fi în zilele de 17-18 noiembrie, între orele 9.00 și 14.00. Toate activitățile se vor desfășura sub îndrumarea personalului Grădinii Botanice. Evenimentului i-a fost consacrată și o pagină pe Facebook.

Comoara verde

Grădina Botanică din București poartă numele reputatului profesor Dimitrie Brândză și reprezintă un spațiu de conservare a diversității plantelor cu rol didactic. A fost fondată în 1860 de către dr. Carol Davila, iar de prima sa amenajare s-a ocupat botanistul Ulrich Hoffman. Încă de la începutul înființării ei, grădina atingea standardele europene. După șase ani, apărea, sub conducerea prof. dr. Dimitrie Grecescu, primul catalog românesc de plante care cuprindea 3700 de specii. Din 1884, Grădina Botanică funcționează pe actualul amplasament ce cuprinde 17,5 hectare, pe care au fost ridicate, în anii ce au urmat, Institutul Botanic, herbarul și Muzeul Botanic. De mare importanță sunt serele de expoziție, unde vizitatorii pot observa specii de plante din toate colțurile lumii, adevărate comori de care reprezentanții grădinii sunt mândri. Pavilionul central, cu o suprafață de 600 de metri, și o înălțime de 18,5, cuprinde plante mari: palmieri, ficuși, filodendroni, liane, etc. Aici trăiesc nu mai puțin de 40 de specii de palmieri originari din China, India California, Africa sau Indochina. O altă atracție este compartimentul orhideeleor, unde pot fi admirate în jur de 40 de specii. Totodată, există o colecție impresionantă de cactuși. Un alt sector important este biblioteca, unde există în jur de 10.000 de cărți, periodice și lucări științifice, realizate de cercetători și cadre didactice de la Facultatea de Biologie din București, precum și din alte centre universitare din lume.

„Doctore, planta mea se simte rău!”

Printre serviciile cele mai importante asigurate de Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” se află informarea publicului și consultanța de specialitate. Doritorii se pot adresa personalului, în cazul în care au probleme cu plantele de apartament favorite sau dacă vor să altoiască pomi fructiferi, arbuști, lămâi, portocali, etc. Aici funcționează un veritabil serviciu de salvare, un fel de Unitate de Primiri-Urgențe  (UPU). În cazul plantelor care „nu se simt bine” trebuie intervenit extrem de rapid, altfel ele pot muri. Deşi oferta florăriilor şi magazinelor de specialitate este în stare să satisfacă şi cele mai rafinate gusturi, de multe ori, aduse în apartamentele de bloc sau chiar la curte, florile şi plantele ornamentale sosite de peste mări şi ţări se usucă. Motivele sunt legate de poluare, de imposibilitatea aclimatizării la zona noastră, întreţinere, precum şi de fapul că rădăcina e ambalată în turbă, care, după două-trei săptămâni îşi pierde calităţile, iar planta se usucă şi moare. Din păcate, primele semne ale îmbolnăvirii unei flori sunt foarte aproape de data morţii acesteia, aşa că doar o intervenţie rapidă şi profesionistă o poate salva. Specialiștii de la Grădina Botanică vă stau la dispoziție cu sfaturi practice, „medicamente” pentru plante, tratamente de urgență, sugestii de amplasament şi întreţinere. Cele mai frecvente boli întâlnite, atât la plantele de apartament, cât şi la cele de grădină, sunt: făinarea, păduchii ţestoşi, acarienii, păianjenii, larvele, etc. Dar chiar şi împotriva acestora există remedii. „Doctorii de plante” recomandă tratamentele potrivite, cu „medicamente speciale pentru flori”, pe care oamenii le pot găsi la fitofarmacii.

Răzvan Mateescu