10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 5:27
No menu items!

FOTO. Cel mare mare ajutor umanitar al Franţei pentru Ucraina, adus în România. Tone de medicamente şi echipamente, preluate de ucraineni de la Suceava

spot_img

O navă încărcată cu ajutoare umanitare din Franța pentru Ucraina, a sosit miercuri, 5 octombrie 2022, în Portul Constanța Sud-Agigea. Bunurile vor fi transportate către hub-ul umanitar din Suceava.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, nava franceză încărcată cu ajutoare pentru Ucraina a ajuns, miercuri, în dana 120 a Portului Constanţa Sud-Agigea.

Bunurile, care vin din Franța la bordul navei „Aknoul”, vor fi transportate către hub-ul umanitar de la Suceava. Mașinile de pompieri și salvare vor fi transportate într-un convoi al securității civile franceze, grație deplasării la fața locului a unui detașament de 34 de pompieri din formațiunile militare ale securității civile și a doi marinari-pompieri din cadrul batalionului de specialitate din Marsilia.

Franța a trimis Ucrainei 15 vehicule de pompieri și salvare, echipament de salvare, degajare și protecție. De asemenea, pe lista donațiilor se mai află 25 de tone de medicamente de urgență și de resuscitare și un vehicul medical dotat cu aparat mobil de radiologie care permite efectuarea examinărilor pe teren, dar și 60.000 de rații alimentare, 48 de tone de preparate și 13 tone de lapte. Peste 200 de metri de poduri de urgență care se află pe lista donațiilor vor fi utilizați pentru operațiuni de reabilitare rapidă a infrastructurilor civile ucrainene.

“Este cel mai mare convoi umanitar pe care Franţa îl trimite în Ucraina. Această iniţiativă marchează un moment important şi dovedeşte suportul pe care Franţa îl arată Ucrainei încă de la începerea invaziei ilegale lansate de Rusia în 24 februarie. Franța furnizează ajutor colectiv şi concret prin guvernul său, prin autorităţi, companii şi cetăţenii săi. Franţa nu putea rămâne indiferentă la soarta poporului ucrainean”, a transmis însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Franţei la Bucureşti, Philippe Wieber.

                                                                                                                  Adina Silav