9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 8:35
No menu items!

”Fake”, ”fresh” și ”cool” intră în dicționar. Peste 3.000 de cuvinte noi, introduse în DOOM

spot_img

”Fake”, ”fresh” și ”cool” intră în dicționar. Peste 3.000 de cuvinte din engleză, pe care le folosim deja de ani buni, au intrat în DOOM. Și nu sunt singurele schimbări din noua ediție a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic.

Multe reguli noi privesc cuvintele mai vechi. În cazul unora, lingviștii au optat pentru o singură variantă acolo unde erau acceptate mai multe.

”Dacă vorbim despre cuvintele nou introduse, sigur că lumea se așteaptă să fie mai ales împrumuturile recente din engleză, pentru că sunt foarte des folosite și este tendința limbii române din ultimii ani să împrumute foarte multe cuvinte.

Unele sunt chiar din limbajul presei, de tipul ”fake news”, ”breaking news”, din zona turismului, pe tiparul ”all inclusive”, altele sunt din zona culinară – ”take away”, din zona educației – ”after school”, cuvinte pe care le folosim zi de zi, dar care nu erau înregistrate în DOOM și nu erau normate înainte.

Oricum aceste cuvinte circulau în limbă. Cel mai înțelept lucru pe care putem să îl facem este să oferim o variantă corectă de scriere, de rostire. Cred că e mult mai important ca oamenii să știe să le folosească corect, decât să ne luptăm cu ele și să spunem a, nu e bine, că sunt din engleză.

E important că s-au eliminat o parte dintre variantele libere, care nu mai circulau, e important că s-au completat paradigmele acolo unde erau date parțial”, a explicat Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică al Academiei Romane „Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti”, la Antena 3.

                                                                                                                Adina Silav