6.1 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024 - 11:08
No menu items!

Erdogan menţine alegerile la 14 mai, în ciuda seismelor care au devastat ţara

spot_img

Alegerile prezidenţiale şi legislative din Turcia vor avea loc la 14 mai, aşa cum a fost prevăzut, a anunţat, miercuri, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, în ciuda seismului devastator din 6 februarie, informează AFP, citată de Agerpres.

Denunţând vocile critice care s-au ridicat împotriva modului în care a fost gestionat cataclismul de guvernul său, şeful statului turc a dat asigurări: „Le vom da răspunsul adecvat pe 14 mai”.

Erdogan a exclus de facto orice amânare a scrutinului la care el a anunţat că va candida din nou, în pofida situaţiei din regiunile afectate de seism.

Peste 45.000 de persoane au murit în 11 provincii din sudul şi sud-estul Turciei.

Şeful statului turc şi-a cerut „iertare”, luni, pentru întârzierile din primele zile în organizarea operaţiunilor de salvare în timp ce strigăte de ajutor se auzeau de sub dărâmături.

Erdogan a recunoscut din nou miercuri, în faţa parlamentarilor din partidul său, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, AKP), că operaţiunile de salvare au fost întârziate în primele zile „din cauza haosului şi condiţiilor meteorologice”.

„Cu toate acestea, la numai câteva ore după cutremur, miniştrii noştri au contactat oraşele afectate şi au început să coordoneze munca”, a subliniat Erdogan.

„Noi am încercat să facem tot ce era omeneşte posibil”, a insistat el, denunţând „dezbaterile vicioase” cu privire la instituţii şi armată.

Potrivit lui Erdogan, 14 milioane de persoane au fost afectate de seism.

                                                                                                                   Adina Silav