11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 0:31
No menu items!

Elena Udrea îi face plângere penală judecătoarei care a condamnat-o la 8 ani închisoare

spot_img

Elena Udrea îi face plângere penală judecătoarei care a condamnat-o la 8 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este inculpată alături de Ioana Băsescu, condamnată și ea la o pedeapsă cu executare. Într-o intervenție telefonică la Antena 3, Elena Udrea a spus că nu regretă că l-a susţinut în 2009, în campania electorală, pe Traian Băsescu.

 
Fostul ministru al Dezvoltării susține că judecătoarea, pe care a blestemat-o imediat după aflarea sentinței, nu a condamnat-o pe legea penală, ci pe documente europene care nu țin de Codul penal din țara noastră.
 
”Ce treabă au înregistrările dintre Ioana Băsescu şi Giovani, puse acolo de doamna judecător special ca să atragă atenţia presei şi să distragă atenţia de la lucruri esenţiale. Doamna judecător nu exiplică cum m-a condamnat pentru 4 fapte care nu erau prevăzute în 2009. Nu poate să explice chestia asta. Doamna judecător, pusă în situaţia de a motiva că a dat o condamnare care nu era prevăzută în legea penală – şi anume două instigări la luare de mită, urmate de două spălri de bani – adică patru fapte în total, vine şi invocă o convenţie europeană şi nişte înţelegeri, un raport GRECO şi aşa mai departe. Nu poţi să vii cu aşa o enormitate şi să condamni pe cineva nu în urma legii penale, nu în baza codului penal valabile la acea vreme, ci în baza unor convenţii europene şi a unor raporate GRECO şi a altor documente subsecvente”, a explicat Elena Udrea, într-o emisiune a Antenei 3.
 
Fostul ministru a adăugat că în motivarea sentinţei, judecătoarea a invocat nişte argumente care „o fac de râs”.
 
”Când deja în sală doamna judecător pregătise pentru o expunere mediatică a soluţiei a anunţat argumentele pentru care a decis să mă condamne chiar dacă fapta nu era penală, doamna judecător vine acum şi invocă în continuarea acestor argumente care pur şi simplu fac de râs pregătirea pe care se presupune că trebuie să o aibă un formator de judecători şi procurori de la INM”, a mai declarat Elena Udrea.
 
Udrea a spus despre judecătoarea care a condamnat-o că ”poate a fost plăcerea dânsei personală” de a o condamna cu executare, și pentru că este un abuz, va face și plângere la CSM. 
 
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost condamnată, în 2 martie, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu la 5 ani de închisoare, în dosarul finanţării campaniei electorale prezidenţiale din 2009. Decizia nu este definitivă.
 
DNA a cerut plasarea sub control judiciar a fostului ministru, pentru a nu putea părăsi ţara, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv această cerere.
 
Emanuel Stan