13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 22:48
No menu items!

E oficial! Ce restricții se vor aplica în București de luni

spot_img

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, în şedinţa de sâmbătă, să menţină obligativitatea purtării măştii de protecţie pe o rază de 50 metri în jurul unităţilor de învăţământ pentru cei care staţionează în acest perimetru.

„A rămas purtarea obligatorie a măştii pe o distanţă de 50 de metri de către persoanele care staţionează în jurul şcolilor. Suplimentar a fost specificată o normă din Ordinul comun al ministrului Educaţiei şi Sănătăţii care legiferează că, la peste 2 la mie, orele de educaţie fizică vor avea loc doar în spaţiu deschis, fără purtarea măştii”, a precizat subprefectul Capitalei, Antonela Ghiţă, într-o declaraţie de presă.

Subprefectul a precizat că restul hotărârii CMBSU cuprinde prevederi din HG 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 10 septembrie.

Potrivit hotărârii CMBSU, „din cele opt unităţi şcolare care îşi desfăşurau activitatea în sistem online, aprobate prin Hotărârea CMBSU nr. 52 din 12.09.2021, rămân în sistem online un număr de trei unităţi şcolare, din motive de infrastructură şi resurse existente„.

Astfel, cursurile vor continua online pentru Grădiniţa nr. 133, Şcoala Gimnazială nr.124 şi Şcoala Sanitară Postliceală VITA. Potrivit subprefectului Capitalei, aceste unităţi sunt în curs de reabilitare. Termenul pentru finalizarea lucrărilor a fost 20 septembrie, însă a venit o solicitare de la Inspectoratul Şcolar, în sensul că perioada pentru terminarea lor va fi mai lungă.

În schimb, Grădinița nr. 269 va intra în sistem online pe motiv că un cadru didactic a fost confirmat cu COVID-19.

În Capitală, rata de incidență COVID-19 cumulată la 14 zile este, sâmbătă, de 2,33 de infectări la mia de locuitori.

R.Dan