13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 22:26
No menu items!

De moțiune, Iohannis pleacă din țară

spot_img

Klaus Iohannis pleacă din țară marți, când moțiunea de cenzură depusă de PSD va fi votată în plenul reunit al Parlamentului. Președintele participă la reuniunea informală a Consiliului European și la Summitul Uniunea Europeană (UE) – Balcanii de Vest, care vor avea loc la Brdo în Slovenia.

Vizita începe chiar în ziua moțiunii de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu, iar dacă Guvernul este dărâmat, șeful statului trebuie să declanșeze procedura de consultare cu partidele parlamentare.

Iohannis se va afla însă în perioada 5-6 octombrie în Slovenia, pe agenda reuniunii Consiliului European principalul subiect de discuție vizând rolul Uniunii Europene la nivel global. În acest context, vor fi abordate situația din Afganistan, acordul de securitate dintre SUA, Marea Britanie și Australia (AUKUS), precum și relațiile dintre Uniunea Europeană şi China.

Moțiunea de cenzură depusă de PSD va fi dezbătută și votată marți în plenul reunit al Parlamentului, de la ora 12.00. Pentru ca moțiunea să fie adoptată și Guvernul Cîțu să fie demis este nevoie de 234 de voturi.

                                                                                                                Adina Silav