9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 5:57
No menu items!

Copilul-erou de la Tufeni (Olt), premiat de Guvern

spot_img

madalin

Mădălin – un băiat de 11 ani, care a devenit erou în comuna natală – Tufeni (judeţul Olt) la începutul lunii mai, când s-a implicat în operaţiunea de salvare a unui copil în vârstă de doi ani, căzut într-o fântână adâncă de şase metri – a fost premiat cu 10.000 de lei, marţi, la Guvern, în prezenţa premierului Victor Ponta.

Ponta_copil

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), copilul de 11 ani a coborât în fântână legat cu o sfoară şi, după mai multe încercări, a reuşit să-l apuce de umeri pe băieţelul de doi ani, şi, ajutat de săteni, să -l aducă teafăr la suprafaţă.

„Maică-sa era la poartă şi s-a luat după taică-său mare. S-au dus copiii pe acolo şi au ridicat capacul. Fiind cel mai mic, copilul de doi ani s-a pus pe marginea fântânii şi a căzut. După aia, o fată, de trei ani, a luat capacul, l-a acoperit şi s-a dus la maică-sa plângând. Naşul, când să treacă pe acolo, a auzit ceva plângând şi a zis că poate e un băiat după araci – că acolo era şi o grămadă de araci – şi a zis că poate plânge cineva după araci. Când s-a uitat, nu era nimeni, dar, când să dea să plece, s-a mai auzit încă o dată şi, după aia, când să ridice capacul de la fântână, a văzut că e un copil acolo. După aia, a strigat la tanti Ioana: «Veniţi, bă, repede, că a scăpat un băiat în fântână!» Tati a auzit pe o vecină de-a noastră că zicea: «Sari, Viorele, sari că a scăpat un băiat în fântână!» şi a zis: «Hai, bă, nu staţi cu mâinile goale, aduceţi şi o frânghie»”, a mărturisit băiatul care a adăugat că el a fost singurul care a încăput în fântână.

După mai multe încercări de a-l prinde în siguranţă, Mădălin l-a scos pe copil nevătămat din fântână.

Marţi, băiatul a fost felicitat de premierul Victor Ponta, care i-a oferit şi o diplomă, alături de premiul în bani, şi i-a promis să îl ajute să devină pompier, cu condiţia să înveţe bine la şcoală. Băiatul a spus că va cheltui premiul abia după 18 ani, a mulţumit şi a încheiat: „Servesc Patria!”.

R.D.