15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 18:29
No menu items!

Cod galben de inundații până miercuri. Ce zone ar putea fi afectate

spot_img

Hidrologii au emis, luni, o nouă atenționare Cod galben de inundații, valabilă până miercuri seară, în 12 bazine hidrografice de pe raza mai multor județe din centrul și sud-estul țării.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 19 septembrie, ora 15.00 – 21 septembrie, ora 10.00, se vor produce viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale pe unele sectoare de râu și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din următoarele bazine hidrografice: afluenții Oltului superior și mijlociu din județele Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Gorj, Vâlcea și Argeș, Argeș superior (județele Argeș și Dâmbovița), Ialomița — bazin superior și afluenți (județele Dâmbovița și Prahova), Călmățui (județele Buzău și Brăila), Buzău — bazin superior și afluenți (județele Brașov, Covasna și Buzău), Trotuș (județele Harghita, Neamț și Bacău), Putna (județul Vrancea), Râmnicu Sărat (județele Buzău și Vrancea), Bârlad (județele Iași, Vaslui, Bacău, Vrancea și Galați), afluenții mici aferenți cursului inferior al Siretului și cursului mijlociu și inferior al Prutului (județele Vrancea, Galați și Vaslui) și râurile din Dobrogea (județele Constanța și Tulcea).

Hidrologii precizează că fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Olt mijlociu (județele Sibiu, Vâlcea, Argeș), afluenții mici aferenți cursului inferior al Siretului și cursului mijlociu și inferior al Prutului (județele Vrancea, Galați și Vaslui), afluenții Bârladului din județele Vaslui, Vrancea și Galați și pe râurile din Dobrogea (județele Constanța și Tulcea).

Atenționarea a fost transmisă către: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Administrația Națională Apele Române, Ministerul Administrației și Internelor, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administrațiile Bazinale de Ape: Olt, Argeș-Vedea, Buzău-Ialomița, Siret, Prut, Dobrogea-Litoral.

R.D.