11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 1:14
No menu items!

Cine sunt cei 3 candidați care se bat pentru șefia ANI

spot_img

Bogdan Stan, Petre Claudiu Platon și Ion Ionel Gârleșteanu sunt cei trei candidați care și-au depus dosarul pentru concursul de ocupare a postului de președinte al ANI

ANI

Conform legii, candidații vor da concurs pentru ocuparea postului de președinte al Agențiai Naționale de Integritate. Postul a devenit vacant după arestarea și demisia lui Horia Georgescu, inculpat în dosarul ANRP.

Perioada de depunere a candidaturilor s-a încheiat miercuri, urmând ca probele concursului, una scrisă și un interviu, să fie pe 24 august, respectiv 11 septembrie. Începând de săptămâna viitoare, până la data de 14 august, cei trei candidați își pot depune planurile de management, pe baza cărora vor susține interviul.

Primul candidat este vicepreședintele actual al ANI, Bogdan Stan, și cel care conduce interimar instituția, de la demisia lui Horia Georgescu și până la stabilirea unui nou președinte. EBogdan Stane este de profesie avocat și lucrează în cadrul ANI din 2007.

Al doilea candidat, Petre Claudiu Platon, nu a lucrat niciodată la ANI, dar vine din sistemul bugetar. Actualmente este manager public în Ministerul Dezvoltării, dar a mai fost angajat în MAI, în Unitatea pentru reforma administrației publice și a fost consilier juridic la Consiliul Județean Sălaj.

Ambii au studii de drept și curs postuniversitar la Academia Națională de Informații a SRI.

Al treilea candidat la șefia ANI este Ion Ionel Gârleșteanu, care a mai candidat pentru această funcție și în 2012, cu Horia Georgescu. Gârleșteanu este lector la Universitatea Craiova și are studii economice.