10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 3:39
No menu items!

Bolt, cel mai rapid mod de a trimite o fotografie pe mobil

spot_img

Fără prea multe opţiuni şi parametri de configurat, Bolt s-ar putea să fie cea mai eficientă aplicaţie din ultima perioadă

 BOLT

 

Noua aplicaţie Bolt, creată de cei de la Instagram, pare a fi cel mai rapid mod de trimite o fotografie unui prieten printr-un smartphone, notează playtech.ro.

Mulţi au considerat noul proiect al echipei Instagram ca fiind un mod de a micşora cota de piaţă a Snapchat. Cu toate că nu funcţionează atât de mult pe ideea de mesaje care dispar în câteva secunde, Bolt mizează pe rapiditatea transmiterii unui mesaj în format foto/video.

În practică, modul de funcţionare al aplicaţiei pare absurd de simplu. Printr-un tap pe numele unui contact favorit faceţi trei acţiuni: declanşaţi captura unei fotografii, alegeţi destinatarul şi expediaţi imaginea. Printr-un tap prelungit pe numele sau avatarul unui contact, realizaţi şi expediaţi un scurt metraj video.

Dacă aţi trimis o imagine greşită cuiva, scuturaţi telefonul în primele câteva secunde după expediere şi mesajul este anulat. Aplicaţia nu vă obligă să vă creaţi niciun cont şi nici nu foloseşte pentru autentificare un profil de Facebook sau Instagram. În schimb, funcţionează pe modelul WhatsApp, necesitând doar acces la agenda voastră de contacte.

Aplicaţia va fi disponibilă pe Apple AppStore şi Google Play în Singapore, Africa de Sud şi Noua Zeelandă, urmând să aibă parte de o lansare globală.

C.A.