20 C
București
vineri, 27 mai 2022 - 2:26
No menu items!

Avocatul familiei Raisei cere audierea celeilalte fetițe lovită de polițistul de la secția 5, pe trecerea de pietoni

spot_img

Avocatul familiei Raisei, fetița moartă în accidentul de circulație produs de agentul de poliție de la secția 5 pe bulevardul Laminorului, cere audierea celeilalte fetițe, Marina, rănită în urma accidentului.

Avocatul Adrian Cuculiș, care reprezintă familia Raisei, a cerut procurorului de caz audierea Marinei, care nu se mai află în spital, și este într-o stare bună, acasă. El susține că fetița ”e bine şi vrea să ajute la aflarea adevărului”, propunând audierea ei la domiciliu, pentru a exclude alte traume.

De asemenea, avocatul a mai propus audierea unui coleg al agentului de poliție care a provocat tragedia, acesta fiind cel care i-a schimbat geaca chiar la locul accidentului.

”Mai este încă un martor, cred eu, foarte important, pe care l-am identificat în urma audierii pe care am avut-o săptămâna trecută cu inculpatul Popescu, respectiv acel coleg care l-a dezbrăcat pe Popescu şi a schimbat geaca cu el. Acest coleg este de la Secţia 5, martorul respectiv, şi trebuie să vină să dea declaraţii de ce a făcut gestul acesta”, a declarat, joi, avocatul Adrian Cuculis.

Raisa şi prietena ei au fost spulberate de o autospecială a Poliţiei, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni de pe bulevardul Laminorului, pe 13 ianuarie. Mașina de poliție era condusă de agentul Constantin Popescu, care nu se afla în misiune şi avea pornite doar semnalele luminoase, nu şi pe cele acustice.

Procurorii au stabilit că maşina circula cu viteză peste limita legală, dar expertiza tehnică pentru stabilirea cu exactitate a vitezei a avut loc abia joi, 27 ianuarie, la 14 zile de la accident. 

Agentul secției 5 este plasat de procurori sub control judiciar.

Marilena Nedelcu