10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 3:39
No menu items!

AUR folosește retorica Dianei Șoșoacă pentru a nega acuzațiile potrivit cărora George Simion s-ar fi întâlnit cu spioni ruși

spot_img

AUR a postat vineri, pe pagina oficială de Facebook a formațiunii, o replică la acuzațiile unui șef din spionajul militar ucrainean, care a confirmat că George Simion s-a întâlnit cu spioni ruși la Cernăuți. 

Reprezentanții AUR nu dezminte clar acuzațiile, însă, folosesc retorica senatoarei Diana Șoșoacă și a unor lideri din Federația Rusă – între care și Vladimir Putin – , potrivit cărora, Ucraina a anexat teritorii din componența României și acuză țara vecină de propagandă.

„Atunci când cheamă în ajutor lumea întreagă pentru a-și apăra țara de agresiunea Rusiei, președintele Zelenski e conștient că e beneficiarul și girantul acelorași rapturi, agresiuni și nedreptăți istorice care au răpit României Mari regiuni întregi aflate azi în componența Ucrainei?”, scriu reprezentanții AUR pe Facebook. 

Reamintim că Diana Șoșoacă a depus un proiect legislativ pentru anexarea de către România a unor teritorii din Ucraina, ceea ce i-a adus impunerea de sancțiuni de către Ucraina care o consideră o „amenințare la adresa securității naționale”. 

Atât la începutul războiului din Ucraina, pe 24 februarie 2022, cât și într-un discurs din noiembrie anul trecut, președintele rus Vladimir Putin a acuzat Ucraina că a luat cu forța teritorii din Ungaria, Polonia și România. Ministerul Român de Externe a respins atunci afirmațiile lui Putin, declarând că România nu are pretenții teritoriale.

Un general ucrainean din serviciile de spionaj a declarat joi în presa ucrainenă că un ofițer al serviciului secret SBU care a lucrat la Cernăuți în timpul președinției lui Ianukovici a confirmat cel puțin o întâlnire a deputatului român George Simion cu serviciile speciale rusești.

„În ceea ce privește un alt politician român, deputatul George Simion, și contactele sale cu reședința serviciilor speciale rusești din Ucraina, (generalul) Skipalski a declarat că un ofițer SBU care a lucrat la Cernăuți în timpul președinției lui Ianukovici a confirmat cel puțin o astfel de întâlnire”, scrie publicația ucraineană Obozrevatel.

General-locotenentul Oleksandr Skipalski este primul șef al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR) și fostul prim-vicepreședinte al SBU.

Publicația ucraineană mai notează, citând o sursă din cadrul serviciului de securitate ucrainean, că George Simion nu a mai fost lăsat să intre în Ucraina din 2021, iar interdicția este valabilă până în martie 2024. Ofițerul ucrainean mai spune că, pentru o lungă perioadă de timp, în Ucraina a existat o activitate galopantă a serviciilor speciale rusești.

„<<Dezvăluirile>> marca SBU, care ar scoate la iveală presupusa alianță între liderul unioniștilor români și serviciile secrete ruse, vin după ani și ani de tăcere suspectă și urmează unor foarte ciudate informații lansate de Kiev ce anunțau iminenta invadare a Republicii Moldova de armata rusă. Totul este perfect înlănțuit, mai puțin scopul pentru care presa de limba română este infestată cu astfel de „ponturi”. Primim oare o „mână de ajutor” dinspre Kiev? Ar fi prima…Dacă unim toate punctele, rezultă că mișcarea unionistă din România, întruchipată chiar și pentru inamicii politici de figura lui George Simion, ar fi creația serviciilor secrete ruse.
 
Sau „generalii SBU” nu își mai coordonează acțiunile cu actuala conducere a țării și acționează la rândul lor după o agendă personală? Și dacă este așa, a cui ar putea fi agenda?”, scriu reprezentanții AUR pe Facebook. 

Raluca Dan