1 C
București
miercuri, 26 ianuarie 2022 - 23:22
No menu items!

Apelul disperat al unui primar din Germania: “Dragi concetățeni, vă rog să încetăm divizarea”

spot_img
  • Cornel Filimon
    (corespondență specială)

O societate profund divizată, în care oamenii se atacă reciproc la locul de muncă, în care ne învinovățim reciproc pentru toate relele din lume, în care neputința, furia și resemnarea preiau controlul – o astfel de societate își pierde busola, explică primarul micului oraș Neuhaus am Rennweg din landul Turingia, Uwe Scheler.

Într-o scrisoare deschisă, preluată de presa locală, edilul atrage atenția asupra mai multor aspecte îngrijorătoare și admite că “nu poate promite nimic”. “Nu oblig pe nimeni la nimic, nu recomand nimănui să facă nimic”, afirmă primarul în apelul său adresat locuitorilor, vizitatorilor și firmelor din Neuhaus.

“Stimați locuitori ai orașului, cu toate cartierele sale!
Dragi antreprenori și comercianți!
Dragi oaspeți!

În această perioadă se caută adesea vinovați. Vinovați pentru prezența virusului, vinovați pentru faptul că încă microbul încă nu a dispărut, vinovați pentru numărul mare de infecții, vinovați pentru că spitalele și secțiile de terapie intensivă sunt pline, vinovați pentru că efectele vaccinurilor nu sunt satisfăcătoare, vinovați pentru că nu avem suficiente vaccinuri, ori vinovați pentru faptul că medicii de familie sunt suprasolicitați.

Eu nu cred că este vorba de vină. După cum știm, în Germania doar instanțele pot decide dacă cineva este vinovat.

Mai degrabă este vorba de promisiuni nerespectate și de așteptări neîmplinite sau dezamăgite. La toate nivelurile – de la guvernul federal și cele de landuri, până la districte și municipalități, în companii, în familii și între prieteni – oamenii așteaptă și speră că virusul va dispărea din nou din peisaj și că ne vom recăpăta cu toții viețile de dinainte dacă vom face asta sau ailaltă. Sau că cineva va veni să ne izbăvească.

Mulți factori chiar au contribuit la alimentarea acestor așteptări și speranțe făcând promisiuni. Promisiuni care nu ar fi trebuit făcute. Promisiuni care pur și simplu nu au putut fi respectate.

Oamenii se atacă unii pe alții la locul de muncă sau în particular, se acuză reciproc de ceva. Pentru infecții și măsuri de carantină, pentru închideri de instituții, pentru operații chirurgicale amânate. Iar lista ar putea continua la nesfârșit.

Dezamăgirea și furia, adesea și neputința sau incapacitatea de a acționa, dar uneori și spaima, se fac simțite la toate nivelurile. Clasa politică și presa împing și mai mult tăvălugul, stârnind agitație și panică. Nu e de mirare, căci lumea întreagă este afectată, nimeni nu a fost pregătit pentru așa ceva și până acum nimeni din lume nu a găsit soluția minune – nici după doi ani.

Recunosc: nici eu nu am masterplan. Nu pot să promit nimic, nu pot să ofer nicio perspectivă. Nu oblig pe nimeni la nimic, nu recomand nimănui să facă nimic. Pentru că pur și simplu nu știu ce. Pe toți cei care, la fel ca mine, nu prea știu ce se petrece, îi îndemn să procedeze în același fel, recunoscând pur și simplu că nu au nicio soluție de oferit.

Atât timp cât nimeni nu a găsit salvarea trebuie să dăm dovadă – la toate nivelurile – de reținere în ceea ce privește acuzațiile de vinovăție. Ele nu rezolvă dezastrul, ci doar pasează responsabilitatea și te fac orb în fața realității.  

Îi sfătuiesc pe toți, la toate nivelurile, să fie moderați în utilizarea acuzațiilor, insultelor și a ordinelor. Ar trebui să fie posibil să ne putem privi în ochi și în viitor, în pofida tuturor diferențelor de opinie.

Este neapărat necesar să se mențină principiul proporționalității mijloacelor utilizate. În astfel de situații, nimeni nu are mai multă dreptate decât celălalt. În caz contrar, ura și agitația vor distruge țesutul nostru social deja deteriorat și pacea noastră interioară în țară, precum și în comunitățile și familiile noastre.

Simpla afirmație că un cartier și, prin urmare, oamenii care locuiesc în el constituie ´focar de infecții´ este o discriminare. Dacă întreaga țară este “un focar în sine” (afirmația îi aparține directorului Institutului Robert Koch, Lothar Wieler – n.r), atunci locuitorii din Sonneberg nu sunt nici mai mult, nici mai puțin imprudenți decât locuitorii din alte districte. Virusul nu cunoaște granițe județene sau naționale.

Trebuie să încetăm să ne mai excludem și să ne delimităm, trebuie să trecem cu toții prin situația aceasta împreună. Trebuie să ne unim forțele, cunoștințele și experiența.

Atât timp cât nu există un antidot sută la sută, trebuie să investim în cercetare, să creștem capacitățile spitalelor și să consolidăm și să sprijinim medicii de familie. Asta pentru ca fiecare dintre noi – și subliniez: fiecare dintre noi – să poată fi ajutat atunci când se îmbolnăvește și are nevoie de ajutor medical, fie că este vaccinat sau nu, fie că este vorba de coronavirus, atac de cord sau picior rupt.

Așa-numitele triaje nu sunt necesare din cauza persoanelor vaccinate sau nevaccinate. Sistemul nostru de sănătate este deja atât de degradat încât victimele unor dezastre naturale majore sau ale pandemiei trebuie să se îngrijoreze dacă vor putea fi sau nu internate.

În primul rând, trebuie să încetăm să promovăm reducerea numărului de paturi în spitale. Nu mă credeți? Totuși, aceasta este realitatea. Știați că reducerea paturilor de spitale este premiată din Fondul Structural pentru Spitale. Iată ce prevede regulamentul:

Reducerea numărului de paturi de spital determinată de planificarea spitalicească va fi subvenționată în funcție de dimensiunea reducerii.

  •  11 până la 30 de paturi: 4.500 EUR / pat
  • 31 până la 60 de paturi: 6.000 EUR / pat
  • 61 până la 90 de paturi: 8.500 EUR / pat
  • Peste 90 de paturi: 12.000 de euro / pat.

În multe segmente din sistemul de sănătate, lucrurile sunt orientate strict spre profit și către o gândire antreprenorială. Spitalele, deci, trebuie facă calcule.

Cred că aceasta este adevărata situație de urgență, pe care noi înșine am creat-o în țara noastră. Iar acest lucru este evident chiar și la noi, în Neuhaus am Rennweg.

Haideți să nu ne mai întrebăm unii pe alții cine este de vină. Să nu excludem pe nimeni doar pentru că nu face cutare lucru pe care noi îl facem. Să acceptăm pur și simplu faptul că și cealaltă persoană poate avea motive justificate. Să ne gândim că semenii noștri ar putea avea și ei dreptate.

Să respectăm pur și simplu legea noastră fundamentală în care stă scris:

Demnitatea umană este inviolabilă. Orice persoană are dreptul la viață și la integritate fizică. Libertatea persoanei este inviolabilă. Toți oamenii sunt egali în fața legii.

Să practicăm mai ales toleranța și să avem înțelegere pentru semenii noștri, mai cu seamă pentru copii. În acest fel am avea un fundament bun pentru traiul nostru împreună.”