10.2 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 11:20
No menu items!

Acuzații grave. Susținătorii lui Ludovic Orban, eliminați de Gheorghe Flutur din delegația pentru Congres

spot_img

Primarul comunei Bosanci din judeţul Suceava, Miron Neculai, acuză că toţi susţinătorii lui Ludovic Orban au fost eliminaţi din delegaţia pentru Congresul din 25 septembrie de preşedintele Organizaţiei Judeţene Gheorghe Flutur. Totodată, a interzis prezența unor președinți de organizații locale de a participa la moțiune. Edilul a lansat un mesaj pe facebook.

„-Domnule Președinte KLAUS IOHANNIS

-Domnule Președinte Al Partidului Național Liberal Ludovic Orban și stimați membri ai PNL

Cu regret vă anunț că astăzi la Suceava președintele Organizației Județene Gheorghe Flutur, încins în ,,Festivalul dictaturii” , nu cel al democrației, cum îl numea într-un discurs la Iași, a eliminat din delegația pentru Congresul Național Liberal din 25 Septembrie toți simpatizanții domnului Orban și a interzis prezența unor președinți de organizații locale de a participa la moțiune.

Domnule Flutur vă amintesc că, conform Statutului PNL, PNL urmărește respectarea valorilor universale ale libertății și demnității umane , a principiilor democrației constituționale, asigură dreptul la libera exprimare și la consolidarea democrației. (ART.5)”, a scris Miron Neculai pe Facebook.

„Fără discriminări sau privilegii, membri PNL, pot să își exprime liber opiniile cu privire la opțiunile politice ale partidului, la activitatea organismelor de conducere ale acestuia și a reprezentanților partidului în funcții numite sau alese, să aleagă, să candideze și să fie aleși.(ART.24). Acest drept a fost luat nu numai unor simpli membri , ci și unor președinți de organizații care au obținut în jur de 70 % la alegerile prezidențiale și locale!”

”,Doamne iartă-l că nu știe ce face”, a încheiat primarul mesajul său postat pe pagina sa de facebook.

C.D.