15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 18:22
No menu items!

UPDATE Accident la Raliul Iaşului. Pilotul care s-a răsturnat cu mașina a murit

spot_img

UPDATE: Pilotul Adrian Răspopa, care a suferit un accident rutier grav în timpul Raliului Iaşiului, a murit la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, după două ore în care medicii au încercat să îi salveze viaţa.

„Pilotul Adrian Răspopa și-a pierdut viața în urma accidentului grav de pe a doua probă specială de la Raliul Iașului. Transportat cu elicopterul la Spitalul Județean de Urgență, acesta a fost operat, însă din cauza rănilor grave, nu a mai putut fi salvat.
Conducerea competiției a decis oprirea tuturor probelor aflate în desfașurare și anularea etapei”, a transmis Federatia Română de Automobilism Sportiv.
 
Știrea inițială

Un pilot a fost grav rănit, sâmbătă, la Raliul Iașului, după ce a ieșit cu mașina din decor. Un elicopter SMURD l-a transportat de urgență la spital.

Federatia Română de Automobilism Sportiv, a anunțat că, pe locul 2 la general după PS1 la Raliul Iașului, echipajul Adrian Răspopa și Cosmin Diacu (Skoda Fabia R5) a avut o ieșire violentă în decor pe PS2 Hadâmbu.

Un elicopter SMURD i-a preluat pe cei doi membri ai echipajului pentru a-i transporta la Spitalul Județean de Urgență Iași.

Adrian Răspopa a avut nevoie de intervenția medicilor, a fost stabilizat pentru a putea fi transportat de urgență la spital.

Cosmin Diacu este în afara oricărui pericol, dar are nevoie de investigații suplimentare.

”Pilotul se află în stare critică, în șoc hipovolemic și comă postresuscitare, este intuibat, ventilat mecanic. Se fac investigații în ceea ce privește resuscitării și intrării în operație. Sunt leziuni severe la nivelul bazinului și a abdomenului și cranio-cerebral. Se fac eforturi susținute pentru menținerea în viață”, a declarat Diana Cimpoeşu, coordonator SMURD, conform ziarulde iasi.ro.

SURSA FOTO: Federatia Română de Automobilism Sportiv

                                                                                                                 Adina Silav