13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 21:47
No menu items!

Un artist chinez folosește aspiratorul pentru a transforma smogul din Beijing în cărămizi / FOTO

spot_img

Ultimul proiect al unui artist chinez a devenit viral pe rețelele de socializare, după ce tânărul a transformat în cărămizi particulele care poluează aerul în Beijing, transmite CNN.

Artistul își spune Brother Nut (fratele Nut) și a declarat că s-a plimbat, timp de 100 de zile, prin capitala Chinei cu un aspirator profesional. Tânărul a refuzat să-și dezvăluie identitatea reală pentru reporterii CNN.

Cu țeava aspiratorului ridicată, tânărul a aspirat pur și simplu aerul, absorbind praful și particulele microscopice care poluează atmosfera în Beijing. El susține că a făcut asta pentru a trage un semnal de alarmă în privința calității aerului în China.

“Unii spun că e ridicol să aspiri aerul”, susține tânărul artist. “Poluarea este însă o problemă care ne afectează pe toți. Este dreptul nostru să respirăm aer curat și, chiar în aceste momente, suntem privați de acest drept”, adaugă el.

Beijing-ul a declarat, marți, pentru prima dată în istorie, Cod Roșu de poluare, închizând școli, stopând construcțiile și restricționând numărul mașinilor.

Autorităţile chineze au fost criticate dur săptămâna trecută, când nu au declarat Cod roşu de poluare, chiar dacă Beijingul a fost acaparat de un strat de smog ce în unele zone a depăşit limita de siguranţă de 40 de ori, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Particulele

Aspiratorul Fratelui Nut a colectat peste 100 de grame de substanțe poluante, mare parte dintre ele alcătuite din particule extrem de mici, de 30 de ori mai mici decât un fir de păr uman. A luat apoi praful, l-a amestecat cu lut într-o matriță și a obținut astfel o cărămidă de mărime medie.

Proiectul artistului a devenit viral, astfel încât acesta este oprit pe stradă de locuitori din Beijing care vor să se fotografieze alături de el.

Tânărul chinez nu este însă singurul artist care a demonstrat că dispozitive simple și uzuale ar putea fi folosite pentru curățarea aerului din orașele extrem de poluate. În 2013, artistul și designerul olandez Daan Roosegaarde a folosit un dispozitiv electromegnetic pentru a atrage la suprafața pământului particulele de smog din aer, creând astfel în atmosferă coloane de aer proaspăt.

Cât ne costă toxicitatea

Poluarea aerului poate fi cauzată de orice, de la funingine la metale grele, precum arsenic și plumb.

Tristan Evely, director medical pentru Asia de Nord al International SOS, o companie medicală și de asistență privind securitatea călătoriilor, spune că particulele absorbite de aspiratorul tânărului artist chinez pot afecta nu doar plamanii, ci și inima.

Expunerea prelungită la aceste tipuri de toxine poate provoca orice tip de boală, de la boli pulmonare cronice la boli de inimă. “În plus, aceste substanțe pot ajunge din plămâni în sânge”, avertizează Evely.

Astfel de consecințe asupra sănătății au ajutat însă proiectului Fratelui Nut. Tânărul a declarat pentru CNN că cineva i-a oferit 1.600 de dolari pe cărămida obținută din substanțele poluante, dar – a precizat el – aceasta nu e de vânzare.

Scopul tânărului nu a fost acela de a face bani – după cum a spus chiar el -, ci de a crește gradul de conștientizare a faptului că stă în mâinile noastre să transformăm poluarea în ceva tangibil și să curățăm astfel orașele.