Raport al poliției germane pe tema valului de agresiuni sexuale comise de imigranți: “Situația a fost rușinoasă”

Un raport intern al poliţiei federale germane, consultat de jurnaliştii de la “Der Spiegel” şi datat 4 ianuarie, descrie drept „haotică şi ruşinoasă” situaţia din noaptea de Revelion din Koln, când zeci de femei au fost agresate de imigranți în fața gării principale din oraș.

Potrivit raportului, deficitul de personal și de dotări al echipajelor de intervenție a creat o situație de “supraviețuire a celui mai puternic“, în care mulțimea de bărbați, în majoritate străini, i-a împiedicat în mod fizic pe polițiști să vină în ajutorul femeilor victime ale agresiunilor în orașul german Koln.

Documentul descrie o imagine de haos, în care grupuri de până la 30 de bărbați “de origine nord-africană sau arabă” au încercuit, agresat sexual și tâlhărit zeci de femei în zona gării principale din Koln, incidente care au șocat întreaga Germanie.

La secțiile de poliție au fost depuse peste 100 de plângeri, trei sferturi dintre ele de natură sexuală, inclusiv două pentru viol.

Deși, potrivit oficialilor, nu există indicii că autorii agresiunilor ar fi refugiați, raportul susține că bărbați în stare de ebrietate și-au bătut joc de polițiști, spunându-le că sunt solicitanți de azil și au fost invitați de cancelarul Merkel.

Raportul citat de “Der Spiegel” mai menționează că polițiștii “s-au temut că vor exista morți”, însă documentul nu intră în detalii.

Recentul val infracțional din Koln – reprodus, chiar dacă într-o măsură mai mică, la Hamburg, Stuttgart și Frankfurt – a inflamat dezbaterea purtată în Germania despre efectele primirii a 1,1 milioane de migranți anul trecut.

Poliția a confirmat joi că 16 persoane sunt anchetate în legătură cu infracțiunile respective, nefiind operată nicio arestare.

Rămâne neclar dacă atacurile au fost coordonate, chiar dacă poliția a anunțat că investighează legăturile cu o bandă infracțională de nord-africani, cunoscută deja de 18 luni.

Membri ai parlamentului din întreg spectrul politic cer ca făptașii să fie pedepsiți în conformitate cu rigorile legii.

Ministrul justiției Heiko Maas a declarat, joi, că solicitanții de azil care vor fi condamnați pentru agresiune sexuală sau alte infracțiuni sunt pasibili de deportare. Conform legilor actuale, personale condamnate la 1 an sau mai mult de închisoare pot fi deportate “indiferent de originea lor”, a afirmat Heiko Maas pentru Funke Media Group.

foto: spiegel.de

R.D.

 

NICIUN COMENTARIU