Procurorul Adina Florea, critici dure la adresa fostei conduceri a DNA. Contre cu procurorul general: “Ați fost dezinformat”

Procurorul Adina Florea – propunerea ministrului justiției, Tudorel Toader, pentru șefia Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – a susţinut, luni, interviul în cadrul Secţiei pentru Procurori a CSM, care trebuie să emită un aviz consultativ în ceea ce priveşte numirea sa la conducerea DNA. Ministrul a susținut-o pe Adina Florea și a declarat că nu există la dosarul acesteia nicio dovadă a faptului că sunt suspiciuni sau bănuieli rezonabile cu privire la comiterea unei fapte penale de către aceasta.

În timpul audierii, Adina Florea a criticat modul în care anumiţi procurori -vedetă ai DNA “au fost scoşi în faţă”, dar şi numărul mare de achitări “încasate” de DNA în instanțe. 

“Unii procurori DNA au fost scoşi în faţă, aşa numiţii procurori-vedetă. Eu cred că procurorii trebuie să fie discreţi. (…)Nu trebuie să uităm de numărul mare de achitări. Finalitatea procedeului penal s-a dorit a nu exista atât timp cât instanţele de judecată au hotărât altfel, din acest punct de vedere. Era necesară o activitate managerială mult mai riguroasă, un control de temeinicie, care să iasă din sfera de formalism. Este de subiliniat, totodată, modul deficitar de soluţionare a situaţiilor de criză”, a declarat Adina Florea, în cadrul interviului în faţa Secţiei pentru Procurori a CSM.

Florea a criticat şi activitatea per ansamblu a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precizând că procurorii s-au axat foarte mult pe infracţiuni de abuz în serviciu, în condiţiile în care obiectul de activitate al DNA îl constituie infracţiunile de corupţie la nivel înalt.

Despre cerinţa Comisiei Europene privind protocoalele: Aş pune la dispoziţia Comisiei toate documentele

Întrebată despre solicitarea Comisiei Europene privind anchetarea modului în care au fost încheiate protocoalele cu SRI, Adina Florea a precizat că, în cazul în care va fi numită procuror-şef DNA, va pune la dispoziţia comisiei toate documentele care să contribuie la aflarea adevărului. Ea a precizat că protocoalele adaugă la lege.

“În toată activitatea desfăşurată până acum, nu am lucrat cu aceste protocoale, nu le-am cunoscut decât în momentul în care au devenit publice. Din punctul meu de vedere, acest protocoale adaugă la lege. Dacă Codul de procedură penală asigură cadrul procesual în baza căruia procurorul îşi desfăşoară activitatea şi iată deleagă activitatea în baza acestora. Aceste protocoale au creat un alt cadru, altul decat acela procesual, în baza căruia să poată lucra acele echipe prevăzute de protocoale şi care excede cadrului procesual. Atitudinea pe care aş adopta-o ar fi aceea de a pune la dispoziţia Comisiei care ar verifica aceste protocoale a tuturor documentelor care să contribuie la aflarea adevărului”, a declarat Adina Florea, în cadrul interviului din Secţia pentru Procurori a CSM.

Întrebarea ministrului justiţiei, Tudorel Toader, a venit în contextul în care, săptămâna trecută, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, în Parlamentul European, că este nevoie de o investigaţie asupra protocoalelor secrete încheiate în ţară între SRI şi structuri din justiţie şi care au stat la baza multor anchete penale.

Tudorel Toader, despre Adina Florea: Nu este la dosar vreo dovadă a comiterii vreunei fapte penale

“Adina Florea are experienţă profesională, îndeplineşte toate condiţiile, are aptitudini manageriale specifice funcţiei şi nu are incidente, să spunem de integritate, de natură să trezească suspiciuni asupra domniei sale, de la ANI, de la Inspecţia Judiciară pe de altă parte. Pe 27 septembrie, ne aflam împreună aici şi incidentul evocat, care a constituit temeiul amânării a fost sesizarea Inspecţiei Judiciare privind posibila abatere disciplinară comisă de domnia sa. Sesizarea a fost făcută pe 25 septembrie, cu două zile înaintea audierii, de la Inspecţia Judiciară ni se spune că sesizarea a fost făcută chiar în ziua în care urma să aibă loc audierea“, a declarat Tudorel Toader, în cadrul şedinţei.

Ministrul justiţiei a reiterat ideea potrivit căreia asupra Adinei Florea nu planează nicio suspiciune privind comiterea vreunei fapte penale.

“Ni s-a spus că există un dosar penal in rem, care nu o vizează pe doamna Florea. Astăzi, când discutăm, astăzi nu avem la dosar, în documentaţia pe care o examinăm, nicio dovadă a faptului că sunt suspiciuni, bănuieli rezonabile cu privire la comiterea unei fapte penale. De la Ministerul Justiţiei, comisia a apreciat că doamna Florea, dintre toţi candidaţii, îndeplineşte cel mai bine condiţiile pentru a fi propusă drept candidat pentru a prelua conducerea DNA”, a completat Toader.

Ministrul a criticat şi “dubla măsură pe care unii sunt tentaţi să o folosească”, în ceea ce o priveşte pe Adina Florea.

Florea, către Augustin Lazăr: Aţi fost dezinformat. La Parchet n-a fost prelucrat protocolul, ci o adresă

În cadrul aceluiași interviu, Adina Florea i-a transmis procurorului general Augustin Lazăr că este dezinformat în privința protocolului dintre Parchetul General şi SRI, din 2016, precizând că acesta nu a fost prelucrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, de unde ea provine.

“Aţi fost dezinformat. La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, protocolul din 2016 nu a fost prelucrat, a fost prelucrată doar o adresă, cel puţin protocolul din 2016 nu a fost prelucrat. A fost prelucrată adresa prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justişie a comunicat acest protocol”, a declarat Adina Florea, în cadrul interviului din Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

În replică, Augustin Lazăr i-a cerut să precizeze dacă s-a simţit afectată de aceste protocoale secrete sau dacă nu a putut soluţiona dosare din cauza acestora. “V-aţi simţit obligată să faceţi ceva ilegal? V-aţi simţit afectată? Aţi simţit nevoia să ştiţi ce conţine acest protocol şi nu aţi putut soluţiona dosarele?”, a întrebat procurorul general.

“Protocoalele reprezintă o metodologie de lucru. Pe baza acestei metodologii, alta decât decât Codul de procedură penală, s-a creat posibiltiatea reală de a se organiza sau de a se delega activităţi ale procurorilor către alte structuri decât cele stabilite de Codul de procedură penală”, a răspuns Adina Florea.

Schimbul de replici vine în contextul în care Augustin Lazăr a anunţat în 7 septembrie că Parchetul General face verificări la lângă Curtea de Apel Constanţa, acolo de unde ar fi putut să fie transmis protocolul secret din 2016 între SRI şi PG şi care a apărut ulterior pe pagina de Facebook a lui Darius Vâlcov. Tot de la acea instanţă provine şi Adina Florea.

Iniţial, interviul în cadrul Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii ar fi trebuit să se desfăşoare pe 27 septembrie. Audierea a fost amânată până când Inspecţia Judiciară se va pronunţa pe sesizarea procurorului general cu privire la o posibilă abatere disciplinară a candidatei pentru funcţia de procuror şef al DNA. 

Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va înainta propunerea sa către preşedintele Klaus Iohannis chiar dacă avizul Consiliului Superior al Magistraturii va fi negativ.

R.D.

NICIUN COMENTARIU