9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 8:15
No menu items!

Preşedintele CMR anunţă proteste ale medicilor

spot_img
Preşedintele CMR anunţă proteste ale medicilor
foto: sanatateadeazi.com

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), dr. Vasile Astărăstoaie, a anunţat că, începând cu data de 1 iulie, vor fi declanşate proteste, decizându-se ca în două săptămâni să se stabilească un calendar în acest sens.

„Ne-a ajuns cuţitul la os, nu se mai poate accepta actuala situaţie, medicii sunt blamaţi, au salarii mici, se face Justiţie în direct la televizor, deşi există o prevedere în legea 95 potrivit căreia Colegiul Medicilor trebuie să fie informat pentru a începe urmărirea în cazul unui medic”, a declarat joi dr. Vasile Astărăstoaie, în cadrul întrunirii organizaţiilor profesionale ale medicilor, sindicatelor și asociaţiilor pacienţilor.

Lucian Mera