9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 5:42
No menu items!

Partidul francez de extremă dreaptă, Frontul Național, își schimbă numele

spot_img

Membrii partidului francez de extremă dreaptă Frontul Naţional au aprobat, votând prin corespondenţă, schimbarea numelui formaţiunii politice în Adunarea Naţională (Rassemblement National), informează Agerpres.

Liderul partidului, Marine Le Pen, ceruse votul cu ocazia unui congres al partidului, în martie, apreciind că denumirea Frontul Naţional este „o povară psihologică”. Frontul a fost fondat de tatăl ei, Jean-Marie le Pen, căruia Marine Le Pen i-a urmat la conducere, în 2011.

La o şedinţă de partid la Lyon, conducătoarea extremei drepte a susţinut că schimbarea numelui va da un nou elan şi că prioritatea trebuie să fie cucerirea puterii, posibilă doar în cadrul unei coaliţii.

Redenumirea „închide un capitol în mişcarea noastră, dar deschide unul nou şi mai bun, care nu va fi mai puţin glorios”, a declarat Marine Le Pen.

Alex Militaru