9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 8:07
No menu items!

Lupte navale, simulate în Portul Constanța de Ziua Marinei. Iohannis: Marea Neagră este din nou o regiune fierbinte

spot_img

Aproximativ 3.000 de militari și peste 40 de nave participă luni la Ziua Marinei în Portul Constanța. Premiera de anul acesta o reprezintă trei remorchere care au intrat recent în Serviciul Forțelor Navale Române.

Aproximativ 20.000 de turiști sunt așteptati să asiste la spectacol.

Și președintele Klaus Iohannis participă luni, la Constanța, la festivitățile prilejuite de Ziua Marinei.  Șeful statului participă pentru prima dată de la preluarea mandatului la aceste festivități.

 “Marea Neagră este un punct cu greutate strategică, iar evoluțiile din această zonă au implicații asupra securității euro-atlantice”, a afirmat Klaus Iohannis luni, la Constanța, în deschiderea manifestărilor organizate cu prilejul Zilei Marinei Române.

„Istoria noastră și a acestei regiuni este legată nu de puține ori de Marea Neagră. Prin particularitățile sale, ca punte între Europa și Asia, ca punct în care converg influențe culturale, interese economice și mize strategice, Marea Neagră a fost de-a lungul timpului, în multe momente istorice, o zonă fierbinte. Anexarea Crimeii în 2014 de către Federația Rusă, cu încălcarea dreptului internațional, a marcat deteriorarea situației de securitate. I s-au adăugat alte provocări și evoluții strategice și militare care fac din această regiune din nou una fierbinte. Ce se întâmplă în prezent la Marea Neagră nu mai este o chestiune locală și nu privește doar un echilibru regional. Evoluțiile din această zonă au efecte dincolo de granițele ei, au implicații asupra securității euro-atlantice, iar Marea Neagră este un punct cu greutate strategică”, a spus șeful statului.

 Iohannis a subliniat că în acest context sunt cu atât mai mult decisive poziția României și opțiunile sale majore de securitate.

„Atunci când am vorbit în Strategia Națională de Apărare despre o Românie puternică în Europa și în lume am avut în vedere inclusiv modul în care se definește și profilează țara noastră în această regiune complicată și în noua realitate geopolitică. Ca parte a regiunii Mării Negre, România este în prezent un pilon de stabilitate, democrație și securitate. Sunt avantaje reale și trebuie să avem capacitatea de a le folosi pentru a ne consolida poziția de membru NATO, de partener strategic credibil, în special în contextul global actual”, a precizat Klaus Iohannis.

România are nu numai potențialul, ci și toate șansele de a deveni un actor regional relevant dacă „vom avea înțelepciunea, viziunea și maturitatea politică de a construi un profil al unei Românii puternice”, a continuat șeful statului, care a punctat necesitatea unui nou proiect de țară.

„Energiile noastre comune pot fi cel mai bine valorificate dacă sunt puse în slujba unui obiectiv, care să ne unească, un nou proiect de țară. O astfel de viziune integratoare pentru România, pe care o putem contura prin consens, va avea nevoie de efortul și implicarea tuturor pentru a deveni realitate”, a mai afirmat Iohannis.

Potrivit lui Klaus Iohannis, Alianța Nord-Atlantică va continua să sprijine eforturile României și ale celorlalte țări riverane Mării Negre. Șeful statului a subliniat că prin noua postură consolidată de descurajare și apărare a NATO, teritoriul statelor membre este protejat împotriva oricăror amenințări, inclusiv la adresa liniilor de comunicații navale și a căilor maritime.

“Ca aliat activ implicat în demersurile și acțiunile NATO, România va urmări, în continuare, consolidarea securității și apărării pe dimensiunea maritimă. În anul 2017 vom continua exercițiile și activitățile de pregătire, la un nivel superior de complexitate, împreună cu Aliații și cu partenerii din regiunea Mării Negre. Este un obiectiv pe care l-am asumat și care a fost agreat la summitul de la Varșovia. Pentru a-și îndeplini misiunile, Forțele Navale Române au nevoie cu prioritate de dotări corespunzătoare și de creșterea nivelului de interoperabilitate”, a spus președintele.

Klaus Iohannis a amintit că la Summitul NATO de la Varșovia, care a avut loc în luna iulie, s-a afirmat importanța strategică a Mării Negre pentru Alianță, similară celei a Mării Baltice și a Atlanticului de Nord și, pentru prima dată, a fost adoptat un document privind evaluarea politico-militară a mediului de securitate în regiune.

Ziua Marinei Române se sărbătorește în fiecare an pe 15 august, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Potrivit legii, Ziua Marinei Române este o sărbătoare civilă și militară, marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale și de Ministerul Afacerilor Interne.

R.D.

foto: radioconstanta.ro