„Legea ciobanilor”, suspendată patru luni

Guvernul a decis, în ședința de miercuri, să suspende, până la 25 aprilie 2016, aplicarea articolelor din Legea Vânătorii referitoare la numărul maxim de câini admis la o stână, urmând ca, între timp, să fie găsită o soluţie de modificare a legii care a stârnit protestele ciobanilor.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat miercuri, după şedinţa de guvern, că premierul a trimis celor doi preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului o scrisoare prin care le solicită să vină cu soluţii privind modificarea Legii vânătorii, adăugând că există un „interes comun” pentru rezolvarea acestei probleme.

Peste 2.500 de crescători de oi au protestat, marţi, la Palatul Parlamentului, pe parcursul manifestaţiei înregistrându-se incidente după ce o parte din aceştia au forţat poarta şi au reuşit să intre în curte.

Astfel, protestatarii au avut ciocniri cu jandarmii, care au încercat să îi oprească să pătrundă în curtea Parlamentului. În busculada creată în încercarea manifestanţilor de a intra în curtea Parlamentului, un jandarm a folosit un spray lacrimogen.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Eneche, jandarmul a folosit sprayul pentru a se apăra, fiindu-i rupt un deget în busculada creată. În urma incidentului, jandarmul a fost dus la spital.

Reprezentanţi ai protestatarilor au fost invitaţi la Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor, care s-a întrunit pentru a discuta despre nemulţumirile acestora, respectiv noile modificări ale Legii vânătorii, după care să propună o serie de modificări către Ministerul Mediului.

Valeriu Motoc

NICIUN COMENTARIU