14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 11:16
No menu items!

VIDEO Româncă ucisă în Italia. Autoritățile iau în calcul o reglare de conturi în lumea escortelor

spot_img

O româncă, în vârstă de 32 de ani, a fost omorâtă în Italia. Din locuința acesteia au dispărut toate dispozitivele electronice, inclusiv telefonul și tableta, cel mai probabil pentru că dețineau dovezi.

Elena Raluca Șerban a fost găsită cu gâtul tăiat într-un apartament din Aosta, conform Agenției ANSA.

Toate dispozitivele electronice ale femeii au dispărut, anchetatorii susținând că este posibil ca asasinul să fi luat tableta și telefonul victimei pentru a nu lăsa indicii care ar putea duce la identificarea sa.

Sora victimei, cea care a dat alarma, a spus că Elena se afla în Valle d’Aosta din motive de serviciu. Ea a devenit îngrijorată după ce Elena nu i-a răspuns la apeluri și nici nu i-a citit mesajele de WhatsApp.

Vecinii româncei nu au auzit nimic suspect. Ultima dată când Elena a fost văzută intrând în imobilul în care locuiește, de doar 3 săptămâni, a fost sâmbătă dimineață. Apoi, din acel moment, nimeni nu a mai văzut-o.

Conform luccaindiretta.it, anchetatorii nu exclud să fi fost vorba de o reglare de conturi în lumea escortelor. Felul în care a fost tăiat gâtul tinerei îi duce la această ipoteză.