11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 2:11
No menu items!

Caz rar după vaccinul Pfizer. O adolescentă de 16 ani din Maramureș, fără alergii, a intrat în șoc anafliactic

spot_img

O adolescentă de 16 ani din Maramureș a avut o reacție severă imediat după imunizare. Ea a primit serul Pfizer și în cele 15 minute de monitorizare de după vaccinare, fata a intrat în șoc anafilactic. Simptomele au fost hipotensiune arterială, desaturare şi pierderea temporară a conştienţei. Cazul a fost făcut public de către purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă.

„Persoana a avut acordul părinţilor pentru efectuarea vaccinului şi a fost imunizată împreună cu ceilalţi membri din familie la centrul de vaccinare din oraşul Ulmeni. În istoricul medical al persoanei nu au existat antecedente alergice”, a spus Dan Bucă.

Personalul medical din centrul de vaccinare Ulmeni i-a acordat tinerei primul ajutor. După ce a fost stabilizată fata a fost transportată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Maramureş la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare.

„Ulterior, pacienta a plecat la domiciliu, nefiind necesară internarea în spital”, a precizat Dan Bucă.