13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 20:42
No menu items!

VIDEO/FOTO Descinderi la una dintre cele mai mari rețele de trafic de migranți din România

spot_img

Polițiștii și procurorii au descins, marți dimineață, la mai multe adrese din Timișoara și București, pentru capturarea membrilor celei mai puternice grupări de trafic de migranți care acționa în vestul României.

Potrivit Poliției de Frontieră, începând din luna iulie, au fost identificaţi un număr de 24 de membri ai grupării infracţionale, dintre care doi cetăţeni iranieni, patru cetăţeni români şi 18 cetăţeni afgani, aceştia punând bazele grupului infracţional organizat cu scopul de a facilita trecerea ilegală a unor migranţi de origine afgană.

Grupurile de migranţi, formate în general din 4-16 persoane, erau preluate din zona de frontierei României cu Serbia, urcate în taximetre şi conduse pe raza municipiului Timişoara, unde fie erau cazate în apartamente închiriate, fie debarcate în apropierea unor centre comerciale din Timişoara pentru a se adăposti.

Migranții care reuşeau să achite preţul solicitat, între 500 și 15.000 de euro de persoană, pentru operaţiunile desfăşurate strict pe teritoriul judeţelor Timiş, Arad, şi Hunedoara, erau transportaţi de către români în maxim trei zile de la cazarea lor, într-una din parcările amplasate pe autostrada A1, în apropierea localităţilor Ilia, Chizătău, Şuştra, Giarmata, Şagu, Pecica şi centura ocolitoare Lugoj, unde organizatorii se ocupau de identificarea autotrenurilor nesigilate, pe care le deschideau pentru a verifica tipul de marfă şi destinaţia, stabilind astfel dacă respectivul autotren poate sau nu să fie încărcat cu migranţi.

Segmentul de finanţare era asigurat de către liderii grupării care aveau rolul de a încasa sumele de bani provenite de la organizatorii grupurilor de migranţi, care acţionează pe filiera Turcia-Serbia, sume de bani care erau folosite pentru organizarea reţelei pe teritoriul României. În acest sens, aceștia se deplasau de la Bucureşti la Timişoara, achitând cheltuielile ocazionate de traficul de migranţi, sumele datorate organizatorilor afgani (liderii de grup ai parcărilor) care efectuau activităţile de transfer şi introducere în TIR_uri. La rândul lor, organizatorii afgani ai parcărilor, achitau contravaloarea serviciilor de transport către șoferii de taxi. Segmentul de organizare a activităţilor infracţionale în parcări, era asigurat de patru cetăţeni afgani, pentru fiecare parcare, ce iniţial acţionau doar în parcarea alocată. Segmentul de transport intern era asigurat de către cetăţeni români, șoferi de taxi.

„Percheziţiile sunt în curs de desfăşurare, la audieri urmând a fi aduse, în baza mandatelor de aducere, un număr de 27 de persoane. Produsul infracţional total este estimat la valoarea de 500.000 de euro”, transmite Poliția de Frontieră.

Într-un apartament de pe strada Răsăritului din Timișoara, polițiștii de la Serviciul de Acțiuni Speciale al Poliției Timiș au fost nevoiți să pătrundă în forță pentru că ocupanții au refuzat să deschisă. Au fost găsiți nu mai puțin de 18 migranți din diverse state asiatice care așteptau să plece spre vestul Europei. De asemenea, în alte locații au fost găsiți zeci de migranți.

                                                                                                                Adina Silav