11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 0:36
No menu items!

Vești bune pentru fermierii români. Comisia Europeană va reanaliza valoarea despăgubirilor

spot_img

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat în timpul reuniunii Consiliului European că instituția va reanaliza valoarea despăgubirilor acordate fermierilor români care au avut de suferit ca urmare a importurilor de cereale ieftine din Ucraina.

În marja Consiliului European, președintele Klaus Iohannis a prezentat președintei Comisiei Europene situația dificilă în care se află fermierii români, care trebuie sprijiniți ca urmare a pierderilor suferite.

”Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat reanalizarea de către Comisie a situaţiei. Preşedinta von der Leyen a anunţat, în timpul reuniunii Consiliului European, că Comisia Europeană va reanaliza şi va reveni asupra cifrelor pentru România”, au afirmat sursele citate, potrivit news.ro.

Președintele Klaus Iohannis a criticat, joi, Comisia Europeană pentru nivelul mic al despăgubirilor acordate fermierilor români afectaţi de afluxul de cereale din Ucraina, spunând că România a făcut „sacrificii imense” pentru a ajuta Ucraina să-și exporte grânele. Klaus Iohannis a mai spus că „este regretabil că astfel de abordări ultrabirocratice pun sub semnul întrebării buna credință a Comisiei”.

Comisia Europeană a anunţat, luni, că vrea să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, o rezervă în valoare totală de 56,3 milioane euro, finanţată din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), pentru a compensa pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina  şi pentru a limita impactul dezechilibrelor pieţei.

România va primi doar 10,05 milioane euro compensaţii pentru producătorii supuşi şocului importurilor de cereale din Ucraina, mult mai puţin decât alte state din regiune, care, potrivit oficialilor români, au fost mai puţin afectate de această situaţie.

                                                                                                                Adina Silav