9.8 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 23:54
No menu items!

Un tânăr din Rusia s-a aruncat în aer, în incinta unui seminar ortodox. Cel puțin 8 persoane au fost rănite

spot_img

Un fost elev al unui seminar ortodox din Rusia s-a aruncat în aer,  cu o bombă improvizată. Atentatul a avut loc în seminarul ortodox învecinat cu mănăstirea Vvedenski Vladicini din oraşul Serpuhov, la circa 100 km sud de capitală, relatează AFP. Personalul școlii a fost evacuat, iar mai multe agenții locale de presă au transmis că cel puțin opt persoane au fost rănite în urma atacului. 

„Un fost elev în vârstă de 18 ani al acestei şcoli a intrat în incintă şi s-a detonat. Potrivit datelor preliminare, el este rănit, la fel şi un adolescent de 15 ani’, a spus Ministerul de Interne al regiunii Moscova, potrivit Agerpres.

Atentatul a avut loc în seminarul ortodox învecinat cu mănăstirea Vvedenski Vladicini din oraşul Serpuhov, la circa 100 km sud de capitală, relatează AFP.

Comisia de Investigații, care anchetează crimele majore, a declarat că a trimis detectivi la fața locului

„Agenţii de poliţie sosiţi la faţa locului au evacuat echipa pedagogică şi elevii, a menţionat ministerul, potrivit căruia bilanţul este în curs de a fi precizat.

Potrivit guvernatorului regiunii, Andrei Vorobiov, copiii răniţi au fost luaţi în grijă de medici, iar viaţa lor nu este în pericol.

Agenţiile de presă ruse RIA Novosti, TASS şi Interfax au scris, citând surse anonime din cadrul poliţiei, un bilanţ mai grav, de şapte răniţi.

Atacurile cu explozivi sau cu arme în şcoli au fost rare multă vreme în Rusia, dar numărul acestor drame a crescut în ultimii ani, ceea ce a condus la o înăsprire recentă, ordonată de preşedintele Vladimir Putin, a legislaţiei privind portul armelor.