17.2 C
București
joi, 2 mai 2024 - 12:57
No menu items!

Un angajat de la IKEA, acuzat că a făcut zeci de retururi false

spot_img

Un angajat al IKEA și alte șase persoane au fost reținuți de poliție. Anchetatorii îl acuză pe salariatul companiei că a făcut 55 de retururi false. Prejudiciul se ridică la aproape 90.000 de euro.

”La data de 11 aprilie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2 au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară şi 9 mandate de aducere, în Municipiul Bucureşti şi judeţele Buzău şi Brăila, într-un dosar penal de înşelăciune şi fals informatic. În fapt, în perioada 1 martie 2021 – 15 noiembrie 2023, un bărbat, în vârstă de 29 de ani, angajat în cadrul unui centru comercial, ar fi efectuat 55 de operaţiuni de retur de produse sau sume de bani, către diferite persoane, deşi, comenzile iniţiale plasate de aceste persoane ar fi fost în parte fictive şi în parte nereturnate”, a transmis, vineri, Poliţia Capitalei.

În 19 cazuri, bărbatul, profitând de faptul că avea acces la casa de marcat, ar fi creat bonuri de vânzare false, iar după generarea vânzării false, acesta ar fi deschis cazuri de retur, întocmind documentele de retur şi nota de plată în baza bonurilor de vânzare anterior menţionate.

”De asemenea, în 35 de cazuri, bănuitul ar fi efectuat retururi false în baza unor bonuri de vânzare reale, folosindu-se de  o aplicaţie care permite accesarea arhivei bonurilor fiscale,  prin intermediul căreia ar fi identificat bonuri de vânzare reale pentru produse aflate la limita împlinirii celor 365 de zile, termenul de retur acordat de societate clienţilor săi. Ulterior, banii aferenţi returului ar fi fost livraţi în conturile unor persoane, diferite faţă de cele care au plasat comenzile iniţiale reale”, a mai precizat sursa citată.

La data de 19 noiembrie 2022, bărbatul ar fi creat o comandă folosind aplicaţiile societăţii prejudiciate, pentru a emite un bon de comandă pe numele unei rude.

Comanda ar fi fost confirmată şi iniţiată în sistemul de operare folosit de societate, apoi, bănuitul ar fi procesat returul comenzii şi ar fi stornat bonul de vânzare, fără a anula însă livrarea comenzilor. Astfel, prin cele 55 de operaţiuni de retur produse/sume de bani, bănuitul ar fi creat un prejudiciu persoanei vătămate în valoare de peste 440.000 de lei.

Probatoriul administrat a relevat faptul că bărbatul, cu sprijinul a nouă persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 57 de ani, ar fi beneficiat de suma de bani aferentă retururilor efectuate în mod fictiv, banii intrând, ulterior, în conturile acestuia.

Bărbatul a fost reținut alături de alte şase persoane.

Potrivit unor surse jdiciare, bărbatul a fost angajat IKEA, iar prejudiciul a fost produs acestui operator economic scrie news.ro.

                                                                                                            Adina Bucur