15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 15:58
No menu items!

Trenuri întârziate în Vestul țării din cauza ninsorilor

spot_img

Circulația trenurilor în partea de Vest a țării se desfășoară în condiții de iarnă, iar mai multe garnituri înregistrează întârzieri. Pe lângă întârzieri, pe segmentul feroviar Ghioroc-Glogovăț circulația trenurilor se realizează cu tracțiune dublă – locomotive electrice și locomotive diesel.

CFR Călători a anunțat, luni dimineață, că ține permanent legătura cu CFR SA, managerul infrastructurii, care realizează dirijarea circulației și cu echipele din trenurile afectate oferind asistență călătorilor. Toate măsurile operative care se iau au ca principal scop circulația trenurilor în condiții de siguranță.

CFR recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi modificări produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, şi la telefon 021/9521.

Numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE. De asemenea, în aplicația TRENUL MEU, se pot obtine informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

Potrivit CFR Călători, pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.

Pasagerii care au bilete și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

                                                                                                                   Adina Silav