9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 8:39
No menu items!

FOTO.Tragedie pe Valea Oltului. Trei morți, printre care și un copil, într-un grav accident

spot_img

Trei persoane și-au pierdut viața, luni dimineață, pe Drumul Național 7 – Valea Oltului, pe raza localității Lăzăret în urma unui grav accident de circulație.

Conform Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe DN 7, la kilometrul 240+100 de metri, în zona localității Lazaret, județul Sibiu. Conducătorul unui autoturism a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un TIR.

În urma impactului, cei trei ocupanți ai autoturismului, șoferul de 34 de ani, soția acestuia, de 31 de ani, și fiul acestora, de 1 an si 3 luni, pe care femeia îl ținea în brațe pe bancheta din spate, toți din județul Alba, au murit pe loc.

”SAJ Sibiu a trimis de urgenta un echipaj de tip B pe DN7 la limita de județ cu Vâlcea. La intervenție se deplasează și forțe ISU. La sosirea echipajelor la fata locului, din păcate toți pasagerii erau decedați, ei prezentând leziuni incompatibile cu viața” a transmis Genu Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

Circulația rutieră este blocată total în zonă, valorile de trafic fiind ridicate, formându-se coloane de autovehicule pe ambele sensuri de mers.

                                                                                                                 Adina Silav

SURSA FOTO: oradesibiu.ro