11.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 11:19
No menu items!

Tema exploatării de la Roșia Montană revine în atenția deputaților europeni

spot_img

stevenson

Europarlamentarul britanic Struan Stevenson, președinte al Intergrupului privind Schimbările Climatice, Biodiversitate și Dezvoltare Sustenabilă, a intervenit în dezbaterea asupra proiectului de exploatare a aurului de la Roșia Montană, afirmând că proiectul propus de RMGC este sustenabil din punctul de vedere al mediului, având în vedere ecologizarea zonei, transparența, investițiile și aportul pe termen lung al dezvoltării economice.

Stevenson este membru al grupului Conservatorilor, vicepreședinte al Comisiei pentru Pescuit și membru supleant al Comisiei pentru Mediu din Parlamentul European.

”Dezvoltarea economică reglementată în mod corespunzător poate menține și chiar spori biodiversitatea. Acest lucru este posibil mai ales în cazul industriilor extractive și de exploatare, care sunt foarte conştiente de nevoia de transparenţă în dezvoltarea proiectelor de protecţie a mediului. Spre exemplu, controversatul proiect de la mina de aur Roșia Montană din România, care ar putea crea peste 3.000 de locuri de muncă într-o zonă cu 80% șomaj”, a afirmat Stevenson, într-o postare pe site-ul propriu.

Stevenson se referă la obligațiile asumate de Roșia Montană Gold Corporation de a folosi metode prietenoase cu mediul și de a finanța cu peste 135 de milioane de dolari lucrările de reabilitare a mediului poluat de exploatările din trecut.

Stevenson a dat ca exemplu faptul că folosirea de bio-carburanți nu este sustenabilă din punct de vedere economic și al mediului, chiar dacă, aparent, produce mai puțină poluare. Realitatea a arătat că, pentru producția de bio-etanol în SUA, se folosesc mari cantități de porumb.

Pentru a acoperi deficitul de hrană, apare fenomenul despăduririi, în special în bazinul Amazonului. Astfel, cantitățile de CO2 eliberate în atmosferă sunt mult mai mari, în contextul în care defrișările generează mai multe gaze de seră decât toate mașinile, avioanele și vapoarele din lume, luate la un loc.

”RMGC doreşte să se asigure că proiectul va avea un impact minim asupra biodiversității în faza de construcție și va produce, de fapt, o rețea de sporire a biodiversității în timpul procesului de reabilitare a minei. Aceasta este un gen de responsabilitate corporativă după modelul căreia UE vrea să realizeze obiectivele privind biodiversitatea în 2020”, a mai afirmat europarlamentarul.

Instituțiile europene s-au abținut de la o recomandare clară asupra autorizării exploatării resurselor, în contextul în care aceasta este o decizie ce ține de suveranitatea statelor memebre. Ca principiu, Comisia Europeană a transmis că economia europeană ar trebui să-și exploateze resursele pentru a-și păstra competitivitatea și că extragerea prin metoda cianurării este permisă, cu respectarea unor limite stricte.

Vlad Bârleanu