12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 9:47
No menu items!

„Columna lui Traian în arta contemporană”, la Casa Academiei

spot_img

expozitie

Asociația Identitate Culturală Contemporană (AICC) organizează, ȋn perioada 25 octombrie – 3 decembrie 2013, o expoziție de lucrări de artă inspirate de imaginea Columnei lui Traian, de la inaugurarea căreia se ȋmplinesc anul acesta 1900 de ani. Expoziția “Columna lui Traian ȋn arta contemporană” va fi deschisă la Casa Academiei (Calea 13 Septembrie nr. 13), iar vernisajul va avea loc pe 25 octombrie, ȋncepȃnd cu ora 17. Pe toată durata expoziției, AICC va organiza săptămȃnal la Casa Academiei seri culturale cu tematici variate, orchestrate de amfitrioni din domenii şi medii diferite.

Cu sprijinul partenerilor (Academia Romȃnă, Uniunea Artiştilor Plastici din Romȃnia şi Universitatea de Artă Bucureşti), AICC a colectat ȋn ultimele luni zeci de lucrări ale artiştilor din Romȃnia şi din străinătate care au găsit inspirație ȋn celebrul monument. Pe lȃngă importantele conotații istorice, Columna a reprezentat dintotdeauna un reper artistic care a inspirat, de-a lungul secolelor, nume importante ale culturii universale, precum Michelangelo Buonarroti, Raffaello Sanzio sau Peter Paul Rubens. Mai puțin ştiut este faptul că monumentul continuă să inspire mediul artistic chiar şi astăzi, la 1900 de ani de cȃnd a fost inaugurat.

Preşedintele de onoare al AICC, cercetătorul Leonard Velcescu, doctor ȋn istoria artei, spune despre relevanța acestei expoziției: “Importanța Columnei lui Traian în contextul cultural românesc este indiscutabilă. Aşa cum istoricul şi arheologul au un rol important pentru cunoaşterea şi cercetarea culturii României, aşa şi artistul prin opera sa are rolul de a susţine şi promova cultura”.

Asociaţia Identitate Culturală Contemporană (AICC) este o organizaţie nonguvernamentală care dezvoltă proiecte culturale menite să nască dezbateri cu privire la importanţa unei identităţi naţionale într-o lume multiculturală. Pentru a marca aniversarea cei 1900 de ani, AICC a lansat şi portalul www.columnaluitraian.ro.

Lucian Mera