10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 4:49
No menu items!

Surse: PNL ia în calcul, pentru prima dată, renunțarea la Florin Cîțu din funcția de premier. Rareș Bogdan: „Nu renunțăm la Florin Cîțu”

spot_img

Liberalii au luat în discuție, într-un format restrâns, pentru prima dată, posibilitatea de a renunța la Florin Cîțu din funcția de premier al României, conform unor surse politice citate de Antena 3. De asemenea, și președintele Klaus Iohannis ar urma să îi propună lui Dan Barna la discuțiile de marți după-amiază un guvern format din aceeași coaliție, dar fără Cîțu premier.

UPDATE ora 13.00

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, ține să spună clar că în PNL, în nicio discuție, nu s-a pus problema de schimbarea lui Florin Cîțu.

”Este o intoxicare! Noi nu renunțăm la Florin Cîțu, este premierul pe care îl susținem. Nici nu s-a pus problema și nici nu se va pune să renunțăm la Florin Cîțu. Informațiile care au apărut în spațiul public potrivit cărora PNL se gândește la o alta variantă de prim-ministru sunt false.”, a declarat Rareș Bogdan, pentru STIRIPESURSE.RO.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Potrivit unor surse participante la discuția în format restrâns, citate de Antena 3, s-a vorbit despre mai multe variante de prim ministru.

Cel mai susținut ar fi Lucian Bode, actual ministru la MAI și interimar la Justiție, dar există și variantele ca Rareș Bogdan sau Iulian Dumitrescu, șeful filialei Prahova, să fie nominalizați.

PNL vrea să evite o moțiune de cenzură cu orice preț. Procedura este ca în cazul în care moţiunea este adoptată, prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, Guvernul este demis. Președintele României inițiază apoi consultări politice cu partidele parlamentare și trebuie să desemneze un candidat pentru funcția de prim-ministru, dar nu cel care a fost revocat prin moțiunea de cenzură.

Emanuel Stan