10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 3:28
No menu items!

Separatiştii din Doneţk sunt dispuşi să iniţieze negocieri cu autorităţile de la Kiev

spot_img

 donetk primarie - ucraina

Separatiştii din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, sunt dispuşi să iniţieze negocieri cu autorităţile de la Kiev, pentru a „evita vărsarea de sânge”, a afirmat unul dintre liderii republicii autoproclamate Doneţk, Denis Puşîlin, citat de RIA Novosti.

 „Niciodată nu am respins ideea de a începe negocieri (cu autorităţile), însă Kievul ne-a minţit prin faptul că nu-şi respectă angajamentele asumate, deci cuvintele sale nu au nicio valoare”, a declarat Puşîlin într-o emisiune a postului rus de televiziune Rossia 24.

Cu toate acestea, el a adăugat că „susţinătorii federalizării Ucrainei sunt dispuşi să discute cu autorităţile de la Kiev despre poziţia lor”.

„Cel mai important este să evităm vărsarea de sânge. Situaţia se va agrava, dacă nu vom discuta şi nu vom avea negocieri. Înţelegem foarte bine că atunci când politicienii discută, armele tac”, a subliniat separatistul prorus.

Totodată, reprezentanţii separatiştilor de la Doneţk şi Lugansk au anunţat că marţi vor organiza reuniuni pentru a discuta despre propunerea preşedintelui rus, Vladimir Putin, de a amâna referendumul de la 11 mai privind „declaraţia de independenţă”.

Recent, Putin le-a cerut separatiştilor din sud-estul Ucrainei „să amâne referendumul prevăzut pentru 11 mai, pentru a crea condiţiile necesare dialogului”.

C.A.