12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 5:01
No menu items!

Vladimir Putin susţine că Moscova şi-a retras trupele de la frontiera cu Ucraina. Casa Albă: „Nu există nicio dovadă că a avut loc retragerea”

spot_img

crimeea rusia

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că Rusia şi-a retras trupele de la frontiera cu Ucraina, unde NATO a estimat, la sfârşitul lui aprilie, că se află până la 40.000 de persoane, informează AFP.

„Ni s-a spus tot timpul că trupele noastre de la frontiera ucraineană ridică îngrijorări: le-am retras, ele nu mai sunt în prezent la frontiera ucraineană, ci acolo unde desfăşoară exerciţii în mod obişnuit”, a declarat el la încheierea întâlnirii sale cu preşedintele OSCE, elveţianul Didier Burkhalter.

Casa Albă însă a declarat miercuri că nu dispune de dovezi la ora actuală asupra retragerii trupelor rusești masate la frontiera ucraineană, anunțată mai devreme de președintele rus Vladimir Putin, informează AFP.

„Nu există nicio dovadă pentru moment că a avut loc retragerea”, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al președintelui SUA Barack Obama, Josh Earnest.

„Am primi favorabil o retragere semnificativă şi transparentă a trupelor ruse”, a adăugat oficialul american.

La rândul său, Alianţa Nord-Atlantică a comunicat că nu are niciun „indiciu” care să confirme retragerea trupelor ruse masate lângă frontiera Ucrainei.

C.A.