11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 1:26
No menu items!

Șeful CNCD, despre faptul că studenții vaccinați ar putea avea prioritate în cămin: „Deja văd o problemă de discriminare”

spot_img

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, susține că anumite măsuri avute în vedere de ministrul Educației pentru studenții vaccinați pot crea discriminări.

„În Educație, aș fi mai reținut. Declarațiile ministrului cum că studenții vaccinați ar putea să primească prioritate la acordarea locurilor în cămin, aici deja văd o problemă de discriminare. Sunt propuneri ca studenții nevaccinați să intre în laboratoare prin combinezoane. Și aici văd o măsură disproporționată și putem să fim în zona de discriminare”, a declarat șeful CNCD la RFI.

Măsurile ar trebui dezbătute public

Președintele CNCD, Asztalos Csaba, a explicat ce e discriminatoriu și ce nu în deciziile pe care le are în vedere Guvernul pentru revenirea la normalitate.

„Pot să existe probleme de încălcare a drepturilor omului cu aceste măsuri. De aceea, ele trebuie dezbătute în public și pregătite de experți din toate zonele, inclusiv din zonele ce țin de drepturile omului. În primul rând, orice restricție impusă pe exercitarea unor drepturi și libertăți fundamentale, potrivit Constituției, se realizează prin lege. Anul trecut, Parlamentul a adoptat legea nr. 55, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei și acolo avem reglementări în domeniul economic, reglementări care prevăd că există posibilitatea de limitare sau suspendare a activității unor instituții sau operatori economici. Întrebarea este dacă această lege conține prevederi suficiente pentru a adopta astfel de măsuri. După care cu ce justificăm acest tratament diferențiat? În zona HORECA vorbesc acum. Dacă cei vaccinați sunt într-o situație diferită față de cei nevaccinați din perspectiva infectării, din perspectiva contagiunii lor, dacă sunt contagioși sau nu în momentul în care se infectează și la aceste întrebări trebuie să dea răspuns experții. În măsura în care sunt în situație diferită, atunci nu este o formă de discriminare acest tratament diferențiat”, a declarat Asztalos Csaba.

El mai spune că vor exista procese, instanța de judecată urmând să decidă dacă suntem în cazuri de discriminare sau nu. 

Întrebat dacă o persoană care refuză să se vaccineze, deși are acces la vaccin, ar fi discriminată în cazul în care nu i s-ar permite să meargă la teatru sau la restaurant, șeful CNCD a răspuns: „La prima vedere, nu văd o problemă de discriminare. În acest moment, accesul la vaccin s-a îmbunătățit substanțial, nu suntem în situația de acum trei luni, când programarea și numărul vaccinurilor era încă insuficient. Pe de altă parte, vaccinarea nu este obligatorie, dar constituțional, statul are obligația să asigure sănătatea publică și această obligație incubă două aspecte: să se abțină să facă orice de la a pune în pericol sănătatea publică, dar mai are și obligația pozitivă de a face lucruri pentru a asigura sănătatea publică. În măsura în care eu decid să nu mă vaccinez, practic, pun în pericol acele categorii de persoane din comunitate care nu au atins vârsta necesară pentru a se putea vaccina, acele grupuri de persoane care au o contraindicație la vaccinare. Deci fără a face acest efort colectiv, noi nu putem avea rezultate într-o campanie de vaccinare”.