22.9 C
București
luni, 6 mai 2024 - 13:31
No menu items!

Schimbări pe piaţa muncii: Opt profesii noi, în Clasificarea Ocupaţiilor din România

spot_img

O schimbare a Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) s-a făcut oficial în această săptămână, când au fost introduse opt noi ocupaţii şi reorganizate alte două.

Ordinul ministrului Muncii şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică a fost publicat, miercuri, în Monitorul Oficial.  

Cele opt ocupații noi sunt:

– comerciantul vânzător mărfuri nealimentare (522102);

– director executiv cooperativă agricolă (112040);

– dresor câini (516404);

– inginer pentru inspecţia şi verificarea tehnică a cazanelor, instalaţiilor de ridicat şi recipientelor sub presiune (214960);

– preşedinte cooperativă agricolă (131123);

– profesor de limbi străine (235301);

– specialist în lucrul cu părinţii (parenting) (263515);

– specialist sisteme de calificare (235925).

În plus, pe lângă cele opt noi ocupaţii, alte două se reorganizează după cum urmează:

– se mută ocupaţia „grădinar” din grupa de bază 6111 Agricultori şi lucrători calificaţi în culturi de câmp şi legumicultură în grupa de bază 6113 Agricultori şi lucrători calificaţi în grădinărit, horticultură şi pepiniere la codul 611303

– se redenumeşte ocupaţia „designer floral” ca „designer florist” şi se păstrează codul 216607 în grupa de bază 2166 Designeri grafică şi multimedia, scrie zf.ro.

                                                                                                              Adina Silav